0.6 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Șeful Toyota: Viitorul industriei auto nu e reprezentat doar de mașinile electrice

Deși se promovează constant, mașinie electrice nu se bucură de popularitate

Akio Toyoda, președintele Toyota Motor Corporation, spune că viitorul industriei auto nu e reprezentat doar de mașinile electrice.

Deși companii de automobile precum General Motors sau Volkswagen fac mari promisiuni cu privire la eliminarea motoarelor cu ardere, Akio Toyoda e de părere că vehiculele electrice nu sunt singura cale de urmat, chiar dacă politicile de interzicere a vânzărilor de mașini pe benzină și sprijinul ridicat pentru cele electrice preconizează un viitor complet electric.

Oamenii implicați în industria auto sunt în mare parte o majoritate tăcută. Această majoritate tăcută se întreabă dacă vehiculele electrice sunt cu adevărat bune ca singura opțiune, dar ei cred că este doar un moft și, prin urmare, nu sunt mai vocali”, a spus Akio Toyoda, conform The Wall Street Journal, citat de Business Insider.

Viitorul industriei auto nu e reprezentat doar de mașinile electrice

Toyota, pionier și lider în mașinile hibrid, care nu a făcut all-in pe electrificare, susține că cea mai bună modalitate de a reduce emisiile este de a oferi clienților o varietate de opțiuni, de la mașini hibride, hibride plug-in și până la modele alimentate cu hidrogen și vehicule electrice.

Din cauza prețurilor ridicate și a infrastructurii încă subdezvoltate, nu toată lumea este pregătită pentru o mașină electrică, mai precizează producătorul auto.

„Deoarece răspunsul corect este încă neclar, nu ar trebui să ne limităm la o singură opțiune”, a spus Toyoda, conform WSJ.

Strategia a atras furia grupurilor progresiste și ecologiste, care susțin că orice tehnologie în afara unui vehicul complet electric contribuie inutil la încălzirea globală.

Totuși, Toyota se schimbă în permanență. În decembrie 2021, a anunțat planuri de a investi 4 trilioane de yeni (aproximativ 29 de miliarde de dolari) pentru a lansa 30 de modele alimentate cu baterii până în 2030. De asemenea, compania își propune să vândă cel puțin 3,5 milioane de vehicule electrice anual până la finalul acestui deceniu, reprezentând aproximativ o treime din vânzările sale globale.

spot_img
Latest news
știri