Expansiunea solară: dimensiunea reală
China este cel mai mare instalator de capacitate solară din lume, adăugând anual volume record de panouri fotovoltaice.
Controlează majoritatea lanțului global de aprovizionare pentru panouri solare, inclusiv producția de polisiliciu și module.
Această poziție oferă avantaje multiple:
- reducerea dependenței de importuri energetice;
- consolidarea exporturilor tehnologice;
- influență geopolitică prin controlul infrastructurii verzi globale.
Solarul nu este doar politică climatică. Este politică industrială.
Cărbunele: ancoră de securitate
China continuă să aprobe și să construiască centrale pe cărbune.
Cărbunele rămâne un pilon major în mixul energetic intern.
Motivația este structurală:
- Cărbunele este resursă domestică abundentă.
- Oferă producție stabilă
- Reduce vulnerabilitatea la importuri de gaz sau petrol.
Din perspectivă climatică, această strategie întârzie reducerea emisiilor.
Din perspectivă energetică, reduce riscul de crize interne.
Nu este contradicție, este stratificare strategică
China urmărește simultan trei obiective:
Securitate energetică
Evitarea șocurilor de aprovizionare și a dependenței externe.
Dominanță industrială
Controlul tehnologiilor verzi și al exporturilor.
Stabilitate economică
Energie predictibilă pentru industrie și menținerea creșterii economice.
Solarul și cărbunele servesc funcții diferite în această arhitectură.
Însă
Tensiunea nu este internă Chinei.
Tensiunea este globală.
China este cel mai mare emițător de CO₂ la nivel mondial.
Menținerea cărbunelui afectează obiectivele climatice globale.
În paralel, investițiile masive în solar reduc costurile globale ale tehnologiilor verzi, beneficiind inclusiv Europa.
Rezultatul este ambivalent:
China contribuie simultan la accelerarea tranziției globale și la menținerea nivelului ridicat de emisii.
Europa vs. China: două modele
Europa a adoptat un model normativ:
- reducere accelerată a cărbunelui;
- creștere rapidă a regenerabilelor;
- preț al carbonului prin ETS;
- ambiție legislativă ridicată.
China aplică un model pragmatic:
- regenerabile accelerate;
- cărbune ca rezervă strategică;
- intervenție statală puternică;
- flexibilitate politică mai mare.
Diferența reflectă priorități distincte, nu neapărat niveluri diferite de „ambiție climatică”.
Lecția pentru Europa
Întrebarea relevantă nu este dacă China este „ipocrită”.
Întrebarea este dacă Europa poate menține ambiția climatică fără a-și compromite securitatea energetică și competitivitatea.
Europa încearcă să înlocuiască ancorele fosile prin:
- extinderea regenerabilelor;
- dezvoltarea stocării;
- nuclear;
- interconectări regionale.
Dacă aceste elemente nu avansează suficient de rapid, vulnerabilitatea la șocuri externe crește — așa cum s-a văzut în criza gazului.
România în ecuație
România are avantaje comparative:
- capacitate hidro relevantă;
- producție nucleară;
- potențial regenerabil.
Modelul chinez sugerează o întrebare pragmatică:
Este necesară o capacitate de rezervă stabilă în perioada de tranziție?
Pentru România, aceasta poate însemna:
- nuclear extins;
- modernizarea rețelei;
- investiții în stocare.
China nu abandonează cărbunele pentru că nu poate, ci pentru că nu vrea să își asume riscuri sistemice în perioada de tranziție.
Solarul este instrument de viitor.
Cărbunele este instrument de stabilitate.
Pentru Europa, dilema nu este morală, ci strategică: cum accelerezi decarbonizarea fără a crea vulnerabilități energetice exploatabile geopolitic?
