15.5 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

O călătorie cu mașina goală: mai poluantă decât zborul cu avionul

O călătorie pe cont propriu într-o mașină pe benzină sau motorină poate elibera mai multe emisii de carbon în atmosferă per pasager decât un zbor între țările membre ale Uniunii Europene, arată un nou studiu al Agenției Europene de Mediu (AEE) citat de Euractiv.

Practic, o călătorie cu mașina goală este mai nocivă pentru mediu decât zburatul cu avionul.

Cu toate acestea, ne deplasăm din ce în ce mai mult cu mașina personală chiar și pe distanțe mici și chiar dacă nu ne aflăm în criză de timp. Ne-am obișnuit, ne axăm pe confort și refuzăm schimbarea care ar putea, în timp, reduce poluarea.

Impactul emisiilor din industria aviatică este inevitabil mai mare într-un calcul pasager/kilometru”, afirmă raportul, adăugând că „însă zburatul nu este în mod neapărat cea mai dăunătoare alegere. Acest rol aparține adesea mașinii convenționale dacă are un singur pasager”, precizează AEE.

Numărul de pasageri reprezintă cel mai important factor

Conform studiului, s-a stabilit că vehiculele cu un singur pasager sunt cea mai poluatoare formă de transport pe o distanță de 500 de kilometri.Totuși, s-a demonstrat că aceeași călătorie cu mai mulți pasageri a redus numărul emisiilor per persoană sub cel al curselor aeriene.

Astfel, numărul de pasageri s-a dovedit a fi „cel mai important factor” atunci când vine vorba de consecințele asupra mediului, potrivit raportului.

Dacă un tren, avion sau o mașină este aproape goală sau ocupată la o capacitate de 80% are un impact major în ceea ce privește rezultatul”, subliniază acesta, adăugând că „acest factor de unul singur poate face un mijloc de transport cea mai bună sau cea mai proastă alegere pentru mediu”.

AEE a realizat studiul pentru a-i ajuta pe oficialii UE să adopte politici care să contribuie la întrunirea țintelor asumate în Pactul Verde European.

O călătorie cu CFR nu reprezintă soluția ideală

De cele mai multe ori refuzăm călătoriile cu trenul în baza mai multor argumente: timpul pierdut, prețul biletului care nu echivalează condițiile, distanțele mari, viteaza redusă și mizeria.

Cu toate acestea, raportul arată o călătorie cu trenul reprezintă modalitatea de transport cea mai prietenoasă față de mediu. Excepție fac mersul cu bicicleta sau mersul pe jos.

România rămâne țara tuturor posibilităților atunci când este vorba de poluare. Poluăm conștient, constant și poluăm zilnic. Alegem ceea ce este nociv și evităm, cu grație și din obișnuință, ceea ce distruge.

Latest news
știri