10.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Plasticul de unică folosință: produsul care distruge, poluează și îmbolnăvește

Sunt de unică folosință, ne-am obișnuit cu ele și nu putem concepe confortul fără aceste materiale. Mai mult, le considerăm indispensabile și puțini sunt cei care le evită sau le reciclează.

Deși sunt nocive, producţia lor va crește cu 30% în următorii cinci ani. Materialele din plastic de unică folosință duc și vor duce la încălzirea globală şi la poluarea oceanelor.

Nu este pentru prima oară când cercetătorii atrag atenția asupra acestui fapt, publicând, de data aceasta, o listă a companiilor care produc şi finanţează plasticul aruncat.

Foto: Digi 24

Primul „Index al producătorilor de deşeuri din plastic”, publicat de Fundaţia filantropică Minderoo din Australia, a constatat că 20 de companii – în principal giganţi energetici şi chimici – sunt sursa a jumătate din deşeurile de plastic de unică folosinţă din lume, arată Digi 24.

Materialele plastice de unică folosinţă cum ar fi măştile de faţă, echipamentele medicale, pungile de cumpărături, căni de cafea şi folie alimentară, sunt fabricate din polimeri, care utilizează combustibili fosili ca material de bază” relatează CNN.

130 de milioane de tone de materiale plastice de unică folosinţă au fost aruncate în întreaga lume, 35% fiind arse, 31% îngropate în depozite de deşeuri gestionate, iar 19% aruncate direct pe uscat sau în ocean

Indicele a folosit o serie de surse pentru a urmări fluxul materialelor plastice de unică folosinţă de-a lungul ciclului lor de viaţă – de la forma polimerică la produsele finite până la deşeuri – şi a estimat unde au fost produse, transformate, consumate şi eliminate, mai arată sursa citată.

Autorii raportului au declarat că estimările academice ale amprentei de carbon a materialelor plastice au indicat că întregul ciclu de viaţă al materialelor plastice de unică folosinţă a reprezentat aproximativ 1,5% din emisiile globale de gaze cu efect de seră în 2019, polimerii fiind principalul contribuabil.

Foto: Digi 24

De asemenea, cercetătorii au mai precizat faptul că aceste materiale plastice de unică folosință ar putea fi responsabile pentru 5-10% din emisiile anuale de gaze cu efect de seră până în 2050 dacă lumea nu îndeplineşte obiectivul Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la sub 2 grade Celsius.

Companiile petrochimice ar trebui să se angajeze să producă materiale plastice din deşeuri de plastic reciclate, mai degrabă decât din combustibili fosili, a transmis Fundaţia Minderoo.

spot_img
Latest news
știri