Primăria Sectorului 5 a demarat o serie de măsuri pentru protejarea locuitorilor în contextul caniculei anunțate de Administrația Națională de Meteorologie.
”Primarul Vlad Popescu Piedone și agenți ai Poliției Locale au oferit sticle cu apă cetățenilor din spațiile publice și mijloacele de transport în comun, pentru a veni în sprijinul acestora”, se arată într-un comunicat oficial citat de compania Salubrizare 5.
Măsuri pentru protecția cetățenilor: pe raza sectorului există 10 puncte de prim ajutor
Toate acestea sunt dotate cu aparate de aer condiționat, apă și truse medicale.
”În aceste puncte de prim ajutor se află personal medical calificat, asigurat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5”, au precizat reprezentanții Primăriei.
Astfel, autoritățile locale își consolidează rolul în protejarea sănătății și siguranței cetățenilor în perioadele cu temperaturi extreme.
Cele 10 puncte sunt amplasate după cum urmează:
- Modul Toporași – Sos. Giurgiului – intersecție cu Str. Toporași
- Modul Intersecția Șos. 13 Septembrie – Petre Ispirescu
- Modul Izvor – Splaiul Independenței
- Modul Șos. Alexandriei – Teiuș
- Modul Ferentari – Calea Ferentari 140 (vis-a-vis de piața Ferentari)
- Modul Calea Rahovei – Progresului (Trafic Greu)
- Modul Pieptănari – Str. Constantin Mănescu
- Modul Cora Alexandriei – Șos. Alexandriei nr.150 A (rond Cora Alexandriei)
- Modul Parc Livezilor
- Modul Lira (Calea 13 Septembrie nr. 196)
Intervalul orar în care cetățenii pot folosi punctele de prim ajutor pentru a se hidrata, răcori sau pentru a solicita măsurarea tensiunii arteriale este 10.00-18.00.
”Vă recomandăm ca, în zilele cu temperaturi ridicate, să respectați indicațiile medicilor și să evitați deplasările care nu reprezintă o urgență, îndeosebi în cazul în care există coduri de caniculă în vigoare”, au mai punctat autoritățile.