12.1 C
București
duminică, 19 mai, 2024

Trenurile sosesc cu întârziere în gări din cauza temperaturilor ridicate

Anunțul a fost făcut de CFR

Temperaturile tot mai ridicate modifică sosirea trenurilor în stații, iar personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare al Căilor Ferate Române efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, cu scopul de a preveni orice posibilă defecțiune.

Potrivit anunțului făcut de CFR SA, circulația trenurilor se desfășoară în condiții speciale pe 13 tronsoane de cale ferată din regiunile București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov.

Această măsură a fost impusă din cauza temperaturilor foart mari înregistrate la nivelul șinelor, iar viteza trenurilor a fost limitată pentru a asigura siguranța circulației feroviare.

Din cauza temperaturilor ridicate, sosirea trenurilor în gări va suferi multiple întârzieri

In intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei”, a explicat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR SA.

De asemenea, purtătorul de cuvând a mai transmis că, în intervalele orare în care temperatura în şină pe anumite intervale de staţii depăşeste 50 de grade, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Șinele căilor ferate pot să se dilate din cauza căldurii extreme

Această dilatare poate duce la deformări ale șinelor, ceea ce poate afecta aliniamentul și stabilitatea calei ferate.

Pentru a preveni accidente și degradarea calei ferate, viteza trenurilor va fi redusă, iar companiile de transport feroviar iau măsuri preventive, cum ar fi limitarea vitezei trenurilor și întreprinderea unor măsuri de întreținere mai riguroase

spot_img
Latest news
știri