9.2 C
București
joi, 16 mai, 2024

Greta Thunberg a fost amendată în urma participării la un protest

Sancțiunea a fost aplicată de către o instanță din Suedia

Activista pentru mediu Greta Thunberg a fost amendată pentru nerespectarea unei ordonanțe a poliției suedeze. Ordonanța prevedea încetarea unui protest pentru climă desfășurat în portul Malmö din Suedia, anunță BBC.

Protestul a avut loc luna trecută, iar Thunberg, în vârstă de 20 de ani, a negat acuzația.

Activista pentru mediu a fost găsită vinovată și a primit o amendă de 2.500 de coroane suedeze (240 de dolari)

Câteva ore mai târziu, activista a participat la un alt protest și a fost reținută de poliție, împreună cu alți cinci protestatari.

În ambele cazuri, ea a făcut parte dintr-un grup de manifestanți care au blocat drumul pentru camioanele petroliere în portul Malmö, fiind acuzată că nu a plecat când i s-a ordonat de către poliție.

Greta Thunberg: ”Vreau să contest această infracțiune”

Consider că suntem într-o situație de urgență care amenință viața, sănătatea și proprietățile. Este adevărat faptul că am fost prezentă în acel loc în ziua respectivă. Este adevărat faptul am primit un ordin pe care l-am ignorat. Dar vreau să contest această infracțiune”, a declarat Greta Thunberg în fața instanței din Malmö, în cursul zilei de ieri, 24 iulie.

Protestul din iunie, organizat de grupul de activiști pentru mediu Ta tillbaka framtiden (Recuperați viitorul), a încercat să blocheze intrarea și ieșirea din portul Malmö pentru a protesta împotriva utilizării combustibililor fosili.

Am ales să nu stăm deoparte și să oprim fizic infrastructura combustibililor fosili. Trebuie să ne recăpătăm viitorul”, a spus Thunberg, la acel moment, într-un text postat pe contul de Instagram.

Grupul ”Recuperați viitorul” rămâne hotărât să se opună industriei combustibililor fosili

Dacă instanța alege să considere acțiunea noastră ca fiind o infracțiune, poate să o facă. Doar că noi știm că avem dreptul la viață și industria combustibililor fosili încalcă acest drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului, Irma Kjellstrom, pentru agenția de știri AFP, potrivit sursei citate.

spot_img
Latest news
știri