20.8 C
București
duminică, 19 mai, 2024

Un bărbat de 58 de ani a devenit al doilea pacient din lume care a primit o inimă de porc. Transplantul a reprezentat un succes

Transplantul de organe animale la oameni, numit xenotransplant, ar putea oferi o soluție pentru lipsa cronică de donații de organe umane

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a devenit săptămâna aceasta al doilea pacient din lume care a primit un transplant de inimă de la un porc modificat genetic.

Este cel mai recent punct de referință într-un domeniu în creștere al cercetării medicale, transmit jurnaliștii de la Science Alert.

Mai mult de 100.000 de americani se află în prezent pe liste de așteptare pentru transplanturi de organe

Ambele proceduri cardiace au fost efectuate de experții de la University of Maryland School of Medicine.

Primul pacient care a primit o inimă de porc a decedat în urmă cu doi ani. Potrivit medicilor, decesul a survenit din cauza unei multitudini de factori, inclusiv starea sa de sănătate precară.

Operația celui de-al doilea pacient a avut loc miercuri. Bărbatul, pe numele său Lawrence Faucette, nu era eligibil pentru o inimă umană donată din cauza unei boli vasculare preexistente și a complicațiilor cauzate de sângerarea internă.

Fără transplantul experimental, bărbatul de 58 de ani, care este tată a doi copii și veteran al Marinei, nu ar fi supraviețuit

Singura mea speranță reală este această inimă de porc, acest xenotransplant. Cel puțin acum am o speranță și o șansă”, a declarat Faucette înainte de procedura chirurgicală.

După transplant, Faucette a putut respira singur. Mai mult, noua inimă funcționează fără niciun ajutor din partea dispozitivelor de susținere.

Totuși, pacientul face o nouă terapie cu anticorpi pentru a împiedica corpul său să deterioreze sau să respingă noul organ.

Xenotransplanturile sunt dificile deoarece sistemul imunitar al pacientului poate ataca organul străin

Oamenii de știință încearcă să evite problema utilizând organe de la porci modificați genetic.

În ultimii ani, medicii au transplantat rinichi de la porci modificați genetic la pacienți aflați moarte cerebrală.

NYU Langone Hospital Transplant Institute din New York a anunțat în acest an că un rinichi de porc transplantat la un pacient în moarte cerebrală a funcționat timp de 61 de zile.

Prin urmare, a fost stabilit un nou record în domeniul xenotransplanturilor.

În 1984, inima unui babuin a fost transplantată la un nou-născut

Cercetările inițiale privind xenotransplantarea s-au concentrat pe recoltarea de organe de la primate.

De exemplu, inima unui babuin a fost transplantată la un nou-născut cunoscut sub numele de ”Baby Fae”.

Procedura a avut loc în 1984, dar, din păcate, bebelușul a supraviețuit doar 20 de zile.

Eforturile actuale se concentrează asupra porcilor, care sunt considerați donatori ideali pentru oameni, datorită dimensiunii organelor.

spot_img
Latest news
știri