Aplicarea calcarului pe terenurile agricole poate elibera CO2 la început și poate produce, pe termen lung, o eliminare netă de carbon din atmosferă. Contradicția dispare dacă bilanțul urmărește întregul sistem: solul acid, îngrășămintele, apa, bicarbonatul format și carbonul care ajunge în râuri și ocean.
Cercetarea coordonată de Yale asupra amendării cu calcar în bazinul Mississippi a reconstruit peste 120 de ani de utilizare agricolă. Rezultatul contestă modul simplificat în care emisiile provenite din calcar sunt contabilizate în mod obișnuit.
De ce se pune var agricol pe sol
Calcarul agricol este folosit în principal pentru corectarea acidității solului.
Un pH prea scăzut poate reduce disponibilitatea unor nutrienți și poate afecta culturile. Carbonatul de calciu neutralizează o parte din aciditate și poate îmbunătăți fertilitatea.
Bazinul Mississippi este un laborator neobișnuit pentru această întrebare. Acoperă 41% din teritoriul continental al Statelor Unite și aproximativ 65% din terenurile agricole americane.
Fermierii folosesc amendamente cu calcar acolo de generații.
Problema climatică apare deoarece carbonatul conține carbon. Reacțiile din sol pot elibera o parte sub formă de CO2.
Cum poate calcarul agricol să devină absorbant net de CO2
Aciditatea solului nu ar dispărea dacă fermierul ar renunța la calcar.
Îngrășămintele și alte procese generează acizi care reacționează oricum cu mineralele și apa. Aceste reacții au propriul bilanț de carbon.
Echipa Yale a comparat, deci, agricultura cu amendare și scenariul în care aceleași soluri rămân acide fără calcar.
Calcarul reacționează cu CO2 din sol și poate produce ioni de bicarbonat. Aceștia sunt transportați prin apa subterană și râuri, apoi pot ajunge în ocean.
Carbonul asociat bicarbonatului poate rămâne stocat perioade lungi.
Întrebarea corectă nu este dacă varul poate elibera CO2. Poate. Întrebarea este dacă întregul sistem elimină mai mult carbon decât ar fi eliminat fără amendare.
Cât carbon ar fi eliminat agricultura din bazinul Mississippi
Estimarea cercetătorilor pentru perioada de după 1900 este de 300–400 de milioane de tone metrice de CO2 eliminate net prin procese asociate amendării cu calcar.
Este un efect acumulat pe mai mult de un secol, nu o eliminare anuală.
Rezultatul pune sub semnul întrebării contabilitatea climatică simplă în care carbonul din calcar este tratat implicit ca emis integral.
Autorii nu spun însă că varul agricol este automat soluție climatică peste tot.
Efectul depinde de aciditatea inițială, capacitatea de tamponare a solului, hidrologie și timpul necesar pentru transportul bicarbonatului.
Poate România obține același efect climatic
Nu avem bază pentru a transfera cifra americană la terenurile din România.
Solurile, precipitațiile, drenajul, tipurile de îngrășăminte și practicile agricole diferă. Chiar autorii avertizează că rezultatul din Mississippi nu se aplică automat oricărui sistem agricol.
Pentru România, implicația imediată este metodologică.
Amendarea solului trebuie evaluată prin pH, chimie și hidrologie locală.Ffertilitatea solurilor agricole din România nu depinde numai de cantitatea de carbon, ci și de structură, apă și gestionarea nutrienților.
Există și o implicație pentru piețele de carbon. Dacă amendarea cu calcar va fi creditată vreodată ca metodă de eliminare a CO2, măsurarea trebuie să demonstreze efectul local. Simplul număr de tone de calcar împrăștiate pe câmp nu este suficient.
O rocă pusă pe teren poate fi simultan amendament agricol, sursă temporară de CO2 și începutul unui traseu prin care carbonul ajunge stocat în apă.
