1.7 C
București
miercuri, 1 februarie, 2023

Primăria Galați distruge grădini, pentru a construi o grădiniță

Galațiul plătește în copaci, pentru ca un copil să meargă la grădiniță. Cu alte cuvinte, cei care au ”grijă” de buna funcționare a orașului de la Dunăre distrug, taie și încurajează poluarea, pentru a betona.

Primăria Galați a decis să taie arbori tineri pentru a construi, deși soluții există.

1. Clădirile din oraș sunt lăsate în paragină, dar se construiesc clădiri noi;

2. Arborii tineri, sănătoși și tăiați fără motiv, ar fi putut fi mutați în absolut orice spațiu din oraș, fie că vorbim de faleza Dunării, parcuri sau grădini;

3. Garda de Mediu a amendat, în repetate rânduri, an de an, conducerea PSD Galați. Acest fapt nu-l împiedică, însă, pe primarul Ionuț Pucheanu să-și semneze avizele pentru a tăia în continuare. Desigur, orice amendă nu este plătită din buzunarul propriu, ci din din banii publici ai gălățenilor.

În locul unor tei, salcâmi sau arțari de 10-15 ani, primăria PSD Galați va planta arbori de mătase, care costă 300 de lei bucata

Tichia de mărgăritar: se taie arbori autohtoni pentru a fi importați, plantați și plătiți arbori cu ”pedigree”.

În orașul care a suferit zeci de ani din cauza poluării Combinatului Siderurgic, unde aerul de-abia începuse să se purifice, vor fi plantați arbori de mătase. Se pare că Primăria încearcă să ”resusciteze” economia locală, plantând lux în locul normalității. Desigur, primarul își închipuie, cel mai probabil, că poate transforma fostul oraș siderurgic în următorul cel mai important exportator de mătase din lume.

Administrația PSD Galați taie copaci tineri: nu este o premieră, ci o constantă. Sunt copaci care au crescut în câțiva ani, dar sunt puși la pământ în câteva minute. Sunt copaci care purifică aerul pe care îl respirăm, care absorb poluarea, sunt arbori de care depindem. Sub drujba PSD, devin noi victime ale unei politici care preferă să distrugă, în loc să repare”, se arată pe pagina de Facebook USR Galați.

Reprezentanții USR menționează faptul că primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, distruge grădini, pentru a construi o grădiniță.

Dacă educația începe de la grădiniță, lecția PSD-istă presupune tăierea arborilor ca educație primară, iar instrumentul competent în politica PSD este drujba.

În loc sa mute teii și salcâmii tineri, Primaria PSD Galați îi taie.

După care, în locul unor tei, salcami sau arțari de 10-15 ani, crescuți și care dau umbră, cumpară puieți de arbori de mătase care costă 300 de lei bucata.

Pucheanu refuză să renoveze, refuză să planteze și refuză să  mute niște copaci tineri în locuri în care este nevoie de natură. Și, da, peste tot este nevoie de natură”, mai arată USR Galați.

Pentru o nouă grădiniță sunt tăiați zeci de arbori

Desigur, soluțiile există. Sunt la îndemână, dar sunt atent ignorate. Administrația Galați ar fi putut să reamenajeze una dintre zecile de clădiri care stau nefolosite, pentru respectiva grădiniță. Copacii puteau fi mutați. Putea fi ales oricare alt teren care să nu distrugă spațiul verde.

Încă o dată, Primăria Galați dovedește că pune mai mult preț pe banul câștigat rapid, decât pe siguranța cetățenilor.

Într-o perioadă în care întreaga lume încearcă să găsească soluții pentru reducerea poluării, pentru înmulțirea spațiilor verzi, pentru stoparea defrișărilor, în Galați soluția a fost simplă și la îndemâna administrației publice: drujba.

Latest news
știri