Un pui de urs în vârstă de câteva săptămâni a fost găsit în curtea unui bărbat din Soveja, județul Vrancea.
Îngrijorat pentru siguranța ursulețului, bărbatul a verificat zona pentru a se asigura că ursoaica nu se află în apropiere, apoi l-a adăpostit într-o magazie și i-a oferit hrană.
În cazul în care mama puiului s-ar fi întors, bărbatul era pregătit să-l elibereze, dar cum aceasta nu s-a întâmplat, el a contactat autoritățile.
Puiul de urs a fost preluat și transportat la orfelinatul de urşi din Harghita
Aici, micul animal va fi îngrijit până în momentul în care se va putea descurca singur și va putea fi eliberat în mediul său natural, informează publicația Ziarul de pe net.
Centrul pentru ursuleți Bear Again este orfelinatul care oferă o șansă la o viață normală pentru puii de urs orfani.
Totuși, pentru a acoperi nevoile și cheltuielile constante necesare pe tot parcursul anului, acesta are nevoie de sprijin financiar permanent.
Într-un singur an, orfelinatul de urși are nevoie de mai bine de 60.000 de euro pentru a putea asigura bunăstarea puilor
”Orfelinatul Bear Again este singurul centru din Europa care oferă șansa la o viață normală pentru puii de urs orfani sau despărțiți de mamele lor… departe de țarcuri ilegale, grădini zoologice, sanctuare sau chiar de un sfârșit tragic…moartea!”, au transmis membrii organizației WWF România, în data de 11 aprilie.
Orfelinatul ursuleților orfani poate fi susținut aici
După un an 2021 plin de activitate, anul 2022 a fost mai liniștit la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din România.
În comparație cu 2021, când 31 de ursuleți orfani au fost aduși la orfelinat, în 2022, numai 12 urși orfani au fost preluați de către Leonardo Bereczky, fondatorul orfelinatului.
În plus, două generații de urși orfani crescuți la orfelinat au fost eliberați în sălbăticie.