9.2 C
București
joi, 16 mai, 2024

Inundații de amploare în mai multe județe din țară

Peste 1000 de oameni și 300 de utilaje implicate în lucrările de intervenție

Avertizările de vineri ale Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor cu privire la fenomene meteo îngrijorătoare s-au concretizat, în weekend, sub forma unor inundații de amploare în mai multe județe din țară. Astfel, anunță Apele Române, într-o postare pe Facebook, pe mai multe râuri s-au produs viituri rapide, descrise ca fiind „foarte ascuțite,” în interval de numai o oră.

Aceste inundații, spun specialiștii, s-au datorat precipitațiilor abundente, de peste 100-150 l/mp . Ele au dus la scurgeri importante de pe versanți și activare de torenți.

Conform datelor de ultimă oră furnizate de aceștia, printre cele mai afectate localități sunt localitățile Brazii și Buceava- Șoimuș, dar și un număr de 38 de localități hunedorene.

În Brazii și Buceava- Șoimuș, scurgeri importante de pe versanți și torenți au dus la revărsarea Văii Sighișoara

Personalul operativ de la Apele Române Crișuri este în teren cu utilaje pentru intervenție. Acestea au intervenit în localitatea Brazii și Buceava, pentru deblocarea albiei și în sprijinul autorității publice locale, pentru degajarea zonei.

Foto: ANAR, Facebook

Zeci de localități hunedorene, sub ape

38 de localități au fost afectate în zona UAT Baia de Criș, pe pârâul Valea de Criș, din județul Hunedoara. În localitățile Risculita, Baldovin și Risca de pe Valea de Criș, a avut loc aseară, la ora 20.00 o rupere de nori și scurgere de pe versanți, conform ANAR.

O echipă a Sistemul Hidrometric Independent (SHI)- de la Apele Române Crișuri – este în teren, iar forțele și mijloacele de intervenție sunt pregătite pentru intervenții.

La Răchitova, au fost îndepărtare podețe distruse în albie, și blocaje cauzate de inundații. La Ilia- pârâul Băcișoara – s-au evacuat materiale lemnoase căzute în albia râului. Intervenții au avut loc și la Teliuc – râul Govăjdi și Toplița – pârâul Vălărița.

„De asemenea, Apele Române Mureș- Sistemul de Gospădărire a Apelor Alba (SGA ALBA) monitorizează în continuare punctele critice, din cauza precipitațiilor abundente căzute în data de 24 iunie 2023 pe raza UAT Albac și Horea, zona aflată sub incidența codurilor hidrologice. S-au produs scurgeri importante de pe versanți în urma cărora au fost antrenate aluviuni pe DN75 și pe drumul DN1R care au blocat circulația rutieră, ” anunașă ANAR.

Pârâul Lamasoaia, UAT Albac, va necesita și el atenție, pentru refacerea secțiunii de scurgere și degajarii albiei de copacii căzuți. Și la Meteș, zonă aflată sub incidența codului roșu în data de 24 iunie, din cauza precipitațiilor abundente, s-au produs activarea organismelor torentiale și scurgeri de pe versanți, spun specialiștii.

La nivel național, în zonele afectate de inundații, peste 1000 de oameni și peste 300 de utilaje sunt mobilizați pentru intervenție, acolo unde este nevoie.

Pozele de la fața locului prezintă o realitate dură

Inspectoratul de Situații de Urgență Hunedoara a declarat, luni, 26 iunie, că peste 100 de gospodării au fost inundate în urma inundațiilor cauzate de aversele torențiale care au produs viituri în satele Rișculița, Rișca și Baldovin, din comuna Baia de Criș. Pompierii Secției Brad și ai Detașamentului Deva din cadrul I.S.U. Hunedoara au evacuat 42 de oameni și salvat 11 animale din gospodăriile unde a pătruns apa, peste noapte.

Foto: ANAR, Facebook

În același timp, echipe de drumari acționează pentru eliberarea de aluviuni și pentru reparațiile necesare la Drumul Județean 762, care este blocat între Rișculița și Baldovin.

Alimentarea cu energie electrică a celor trei localități fusese întreruptă, autoritățile acționând pentru reluarea furnizării curentului electric.

Afectat de inundații, și Ținutul Pădurenilor

Aproximativ 200 de persoane din 4 sate, Cerbăl, Vălari, Ulm și Arănieș, din Ținutul Pădurenilor erau izolate duminică, 25 iunie, în urma distrugerilor provocate de viituri la drumurile de acces. Peste 1200 de persoane nu beneficiau de curent electric. Echipele de electricieni erau în teren pentru a remedia defecțiunile.

Foto din zonele: Cerbăl, Toplița, Hășdău, Vălari, Govâjdie.

Bătrânii din zonele afectate: „un fenomen meteo cu care nu s-au confruntat niciodată”

”Avem cote în scădere, nu sunt în acest moment oameni în pericol, însă am ținut să fiu prezent în cele două localități afectate de inundații ca să mă asigur că specialiștii MMAP sunt pe poziție, că avem tot ceea ce este necesar pentru a interveni. Sunt împreună cu directorul Apele Române (#ANAR), directorul Apele Române Crișuri – ABA Crișuri, suntem bine coordonați cu celelalte instituții ale statului și mă refer aici la IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, la administrația locală.

Din nefericire, am avut un fenomen meteo extrem, am avut cantități de precipitații care, din estimările colegilor de la ANAR, au depășit 100 de litri pe metru pătrat.

Din ce mi-au povestit bătrânii din cele două sate și mă refer la oamenii trecuți de 80 de ani – este un fenomen meteo cu care nu s-au confruntat niciodată, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit și să adaptăm modul în care intervenim în astfel de situații de urgență” – a declarat Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, aflat, astăzi, în zonele afectate de inundații.

spot_img
Latest news
știri