25.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie, 2024

Germania testează primele vehicule fără șofer în transportul public local

Toate manevrele de conducere vor fi decise de vehicul

Germania a anunțat că începe testarea pentru primele vehicule autonome în transportul public local.

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn şi organismul responsabil pentru serviciile feroviare regionale din vestul ţării au anunţat lansarea primului proiect pilot din Germania dedicat unui serviciu de transport la cerere cu vehicule autonome, transmite DPA, conform Digi24.

Vehiculele operează fără şofer într-o zonă definită, însă iniţial la bord se va afla un şofer de siguranţă, a anunţat Deutsche Bahn, citat de Agerpres.

Şase vehicule din Darmstadt şi districtul Offenbach urmează să fie puse în funcţiune treptat în modul de testare.

Testele fac parte dintr-un proiect numit KIRA care înseamnă operare regulată bazată pe inteligenţă artificială

Pentru moment, nu va fi permis accesul pasagerilor la bord, a declarat Deutsche Bahn.

Testele fac parte dintr-un proiect numit KIRA, un acronim format din iniţiale cuvintelor germane care înseamnă operare regulată bazată pe inteligenţă artificială (AI) a serviciilor autonome de transport la cerere.

Primele vehicule autonome se vor deplasa cu viteză normală

Datorită tehnologiei utilizate în cadrul proiectului KIRA, vehiculele ar urma să se deplaseze în traficul rutier la viteză normală.

Compania feroviară a indicat că toate manevrele de conducere vor fi decise de vehicul.

Însă, vehiculele vor fi monitorizate de personalul tehnic de supraveghere de-a lungul perioadei de testare.

Deutsche Bahn speră că acest serviciu va face transportul public local mai atractiv şi mai flexibil.

spot_img
Latest news
știri