13.1 C
București
sâmbătă, 19 octombrie, 2024

Organizație pentru protecția mediului: ”Este o nevoie clară de acțiune concretă în cursa decarbonizării până în 2030”

WWF România face apel la implicarea guvernelor și Uniunii Europene în soluționarea crizei climatice

WWF, o organizație pentru protecția mediului din România a precizat că un chestionar realizat de Comisia Europeană în luna mai a acestui an demonstrează că 77% dintre europeni consideră schimbarile climatice o problemă serioasă.

Mai mult, 63% dintre cei chestionați ajută prin acțiuni proprii precum reciclarea, reducerea consumului de carne sau aleg transportul prietenos cu natura.

Vedem clar cum schimbările climatice ne afectează viața de zi cu zi. Dar luăm atitudine pentru a avea un viitor mai bun?”, precizează membrii WWF România.

Organizație pentru protecția mediului: ”În România, din păcate, mai puțin de o treime spun că acționează în acest sens”

Când vine vorba despre implicarea guvernelor și Uniunii Europene în soluționarea crizei există un consens: este o nevoie clară de acțiune concretă în cursa decarbonizării până în 2030 prin tranziția către energie regenerabilă și asigurarea independenței și eficienței energetice, dar toate să ia în considerare bunăstarea oamenilor și naturii!”, au transmis membrii World Wide Fund For Nature (WWF) România prin intermediul unui comunicat publicat astăzi, 26 iulie.

Criza Climatică din 2023: Temperaturi Record, Fenomene Extreme și Alerte la Nivel Global

Mai multe organizații pentru protecția mediului au atenționat că, în 2023, criza climatică a continuat să se agraveze, cu temperaturi record, fenomene meteorologice extreme și topire accelerată a ghețarilor, adâncind preocupările cu privire la impactul schimbărilor climatice asupra mediului și comunităților umane.

În mijlocul anului 2023, incendiile devastatoare și seceta prelungită au afectat regiuni întinse din întreaga lume, provocând pierderi masive de vieți, distrugeri materiale semnificative și declanșând alarme cu privire la necesitatea unor măsuri urgente pentru combaterea crizei climatice.

spot_img
Latest news
știri