6.7 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Garda de Mediu Ilfov a aplicat mai multe amenzi după o acţiune de control în Sinteşti

Comisarii au sancționat acțiunile și activitățile care încalcă normele privind protecţia mediului

Comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au desfăşurat o amplă acţiune de control în Sinteşti.

Potrivit comunicatului de presă, acţiunea s-a desfăşurat cu participarea unui număr de peste 100 de efective, care au acţionat în sistem integrat pentru verificarea, identificarea şi sancţionarea acţiunilor şi activităţilor care încalcă normele privind protecţia mediului.

Au fost verificate 20 de locaţii și aplicate 14 sancţiuni

În egală măsură, acțiunea comisarilor a vizat şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona satului Sinteşti din comuna Vidra.

Au fost verificate 20 de locaţii și aplicate 14 sancţiuni principale, pentru desfăşurarea activităţilor fără a deţine autorizație de mediu, pentru depozitare deşeuri în afara amplasamentelor autorizate şi pentru deţinerea deşeuri provenite din VSU”, au anunţat reprezentanţii Gărzii de Mediu Ilfov, potrivit News.ro.

Comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au confiscat 5.000 de kilograme de deşeuri metalice neferoase

De asemenea, echipele de control au confiscat 5.000 de kilograme de deşeuri metalice neferoase (aluminiu), din două locaţii, mai punctează sursa citată.

Comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au dat 14 amenzi, în valoare de 332.000 de lei şi au făcut trei sesizări penale pentru incinerare deşeuri.

Garda Națională de Mediu, partener de tradiție al Let’s do it, Romania! și în județul Ilfov

Sâmbăta, 21 septembrie 2024, în cadrul Campaniei ”Ziua de Curățenie Națională 2024”, au fost desfășurate acțiuni de strângere a deșeurilor abandonate în locații identificate la nivelul localităților județului Ilfov.

Principala acțiune s-a desfasurat pe raza localității ilfovene Copăceni, cu participarea a peste 100 de voluntari, cu sprijinul administrației publice locale și participarea comisarilor Garzii de Mediu Ilfov.

Au fost colectate, în cele câteva ore, circa 2.5 tone deseuri amestecate, aceste fiind ridicate și transportate, cu grija societății de salubritate partenere, către o stație de sortare în vederea sortarii, valorificării sau eliminării finale, în condiții de siguranță.

spot_img
Latest news
știri