3 C
București
joi, 7 noiembrie, 2024

Viitura de pe Dunăre va ajunge mai târziu decât era prevăzut

Anunțul a fost făcut de Administraţia Apele Române și ministrul Mircea Fechet

Specialiștii Administrației Naționale ”Apele Române” au anunțat că viitura de pe Dunăre va ajunge mai târziu decât era prevăzut.

Viitura de pe Dunăre va ajunge pe 1 octombrie, datorită atenuării din zonele natural inundabile ale Serbiei

Ieri, debitul Dunării la intrarea în țară a fost de 6.600 metri cubi pe secundă, iar până la 1 octombrie va atinge un maxim de 8.000 metri cubi pe secundă.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că vineri autoritățile vor decide dacă este necesară o alertă generală pentru zonele afectate.

De asemenea, începând de azi, analiza și prognoza vor fi extinse și pentru regiunea Munteniei, cu privire la impactul asupra Dunării.

Ministrul Fechet a făcut apel la cetățeni să rămână vigilenți și să urmeze recomandările autorităților, având în vedere că inundațiile și fenomenele meteorologice extreme pot afecta rapid comunitățile.

Menţinem monitorizarea strictă a nivelurilor şi a liniei de apărare de la Dunăre, iar în situaţia în care se vor emite şi alte avertizări formaţiile de intervenţie vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici. Hidrologii de la nivelul celor 7 Administraţii Bazinale de Apă – Apele Române transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea reactualizării prognozelor şi după caz a emiterii unor noi avertizări/atenţionări hidrologice”, au precizat reprezentanţii Administraţiei Apele Române.

Mii de saci, materiale şi utilaje au fost aduşi aproape de sectorul românesc al Dunării

Totodată, au fost inspectaţi la pas cei 1.100 de kilometri de diguri, precum şi punctele vulnerable care au fost, în funcţie de situaţie, consolidate.

spot_img
Latest news
știri