2.1 C
București
duminică, 29 decembrie, 2024

Deșeurile din plastic vor deveni imposibil de gestionat în următorii zece ani

Specialiștii avertizează că plasticul are efecte devastatoare asupra sănătății și mediului, iar măsurile urgente sunt necesare pentru a preveni o criză ecologică și sanitară fără precedent

Specialiștii avertizează că, în următorii zece ani, cantitatea de deșeuri din plastic, la nivel mondial, va deveni imposibil de gestionat.

Acest lucru ar putea conduce la o criză ecologică și sanitară majoră, scrie Biziday

Cercetările recente au demonstrat că plasticul are efecte devastatoare asupra sănătății umane și mediului, microplasticele fiind detectate în placenta umană, artere și sunt asociate cu atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale.

Criza plasticului amenință sănătatea și mediul

Criza plasticului este general recunoscută ca o amenințare pentru sănătatea umană, biodiversitate și climă. Pentru a preveni “incapacitatea de a face față” la deșeurile masive de plastic, în următorii zece ani, țările din întreaga lume trebuie impună măsuri urgente care să reducă, în primul rând, producția plasticului”, avertizează ministrul norvegian Anne Beathe Tvinnereim.

Conform cercetărilor recente, utilizarea plasticului și deșeurile rezultate s-ar putea tripla până în 2060, iar mai puțin de 20% ar putea fi reciclate.

Restul va ajunge în gropi de gunoi, alimentând o criză ecologică și sanitară fără precedent.

Norvegia conduce coaliția globală pentru reducerea producției de plastic, în ciuda opoziției țărilor petroliere

Norvegia reprezintă o coaliție de peste 60 de țări care solicită ca problema plasticului să fie abordată pe întregul său ciclu de viață.

Aceasta consideră, în special, că reducerea drastică a producției este esențială pentru limitarea dezastrului ecologic.

Totuși, negocierile sunt îngreunate de țările producătoare de petrol și combustibili fosili, precum Arabia Saudită, Rusia și Iran, care și-au exprimat opoziția puternică și promovează ca soluție principală gestionarea deșeurilor.

La acestea se mai adaugă și o poziție ambiguă a SUA. Declarațiile apar înaintea rundei finale a negocierilor ONU, care va începe luni și se va încheia pe 1 decembrie, la Busan, Coreea de Sud.

Discuțiile sunt cruciale pentru stabilirea unui tratat ce ar putea include măsuri precum interzicerea produselor din plastic de unică folosință și eliminarea substanțelor toxice din plasticul utilizat pentru ambalaje alimentare și jucării.

spot_img
Latest news
știri