7.2 C
București
joi, 27 noiembrie, 2025

Humane World for Animals cere modernizarea legislaţiei şi sprijină definirea animalelor ca fiinţe simţitoare

Organizaţia susţine completarea legii, propune sancţiuni mai dure şi solicită Parlamentului să accelereze adoptarea unor norme care protejează real bunăstarea animalelor

Humane World for Animals susţine ferm propunerea de completare a articolului 1 din legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, completare prin care animalele sunt definite drept ”fiinţe simţitoare, cu drepturi şi libertăţi”, care trebuie să beneficieze de ”un tratament uman”.

Legislaţia privind protecţia animalelor se aliniază standardelor europene şi propune măsuri mai ferme

În linie cu standardele europene deja consacrate, această modificare ar oferi şi în România o recunoaştere legală clară că animalele nu sunt simple obiecte, ci fiinţe ale căror nevoi, sensibilitate şi bunăstare trebuie protejate şi respectate, scrie Radio Eco Natura.

Printre alte îmbunătăţiri propuse pentru legislaţia actuală se numără recunoaşterea suferinţei psihice a necuvântăroarelor, eficientizarea intervenţiilor poliţiştilor din structurile de protecţie a animalelor, introducerea unor sancţiuni considerabil mai dure pentru actele de cruzime distribuite în mediul online, precum şi limitarea strictă a persoanelor care pot deţine animale sălbatice.

România pregăteşte o legislaţie modernă pentru protecţia animalelor, susţinută activ de Humane World for Animals

Amendamentele propuse la legislaţia privind protecţia animalelor din România reflectă atât progresele ştiinţei, cât şi schimbarea modului în care societatea se raportează la animale.

Humane World for Animals va urmări îndeaproape dezbaterea şi circuitul parlamentar al noilor iniţiative legislative pentru protecţia necuvântătoarelor, oferindu-şi susţinerea şi pledând pentru un parcurs accelerat în Parlament, în urma căruia să rezulte o legislaţie modernă, la standarde europene.

Latest news
știri