Poliţiştii au fost solicitaţi marţi să intervină în zona retrocedată din Parcul IOR, unde au descoperit că administratorul tăia arbori fără autorizaţie.
Mai mulţi cetăţeni i-au cerut să oprească lucrările, generând discuţii tensionate. La faţa locului se aflau şi agenţi ai Serviciului Control Ecologie şi Protecţia Mediului, însă aceştia nu au oprit tăierea.
În urma incidentului, Secţia 12 Poliţie s-a autosesizat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
City Managerul din București: ”Tăierile ilegale din Sectorul 3 par întâmplări desprinse dintr-un film cu mafia din anii ’60–’70”
City Managerul Capitalei, Lucian Judele spune că Parlamentul României trebuie să decidă dacă ”este de partea mafiei drujbelor sau îi sprijină pe cetăţenii oraşelor care nu pot supravieţui fără spaţii verzi”, transmite Radio Eco Natura.
Potrivit sursei citate, City Managerul a publicat mai multe imagini de la incidentul din zona retrocedată a Parcului IOR. De asemenea, acesta a afirmat că ”tăierile ilegale din Sectorul 3 par întâmplări desprinse dintr-un film cu mafia din anii ’60–’70”.
Cursă pentru salvarea copacilor din IOR: tăierile ilegale, oprite după intervenţia autorităţilor
Acesta a adăugat că, datorită efortului comun pe care societatea civilă, Poliţia Locală Bucureşti şi Direcţia de Mediu a PMB – Primăria Municipiului Bucureşti l-au depus, tăierile au fost oprite temporar.
”Însă tăierile ilegale din mediul urban trebuie pedepsite penal, fără nicio discuţie. Aceste imagini, surprinse astăzi în Sectorul 3 al Capitalei, arată exact despre ce vorbim. M-am luptat la propriu pentru copacii care erau vizaţi pentru tăiere, fără nicio justificare clară şi, mai ales, fără niciun aviz. Mai mult, pentru făptaşi nu au contat nici măcar trecătorii, care au fost puşi în pericol. Treaba lor era doar una – să taie”, a mai precizat Lucian Judele.
Ministerul Mediului anunţă sancţiuni penale pentru tăierea abuzivă a arborilor din oraşe
Ministerul Mediului anunţă introducerea de sancţiuni penale pentru tăierea sau distrugerea arborilor din spaţiile verzi urbane. Legea va acoperi un vid legislativ care a împiedicat până acum pedepsirea intervenţiilor abuzive.
Ministrul Diana Buzoianu subliniază necesitatea unei protecţii reale a parcurilor, invocând situaţii precum cele din IOR, unde au fost defrişaţi ilegal peste 1.500 de arbori fără posibilitatea aplicării Codului silvic.
Măsura vine pe fondul degradării masive a spaţiilor verzi şi al cazurilor recente insuficient sancţionate.
