Zeci de cadavre de căprioare au fost găsite pe terenuri agricole din judeţul Arad, iar autorităţile de mediu suspectează că aceste decese au fost cauzate de raticidele folosite de fermieri.
G4 Media informează că au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 120.000 de lei, conform informațiilor transmise de Agerpres.
În plus, poliţiştii desfășoară investigații privind suspiciunile de braconaj cinegetic
Garda de Mediu Arad a comunicat marţi că echipe mixte compuse din comisari ai instituţiei și poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat verificări în zonele Curtici, Nădab şi Olari, în urma descoperirii cadavrelor animalelor sălbatice și a produselor de combatere a rozătoarelor găsite pe terenurile agricole aparținând societăților agricole din aceste zone.
”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca de îndată să se treacă la colectarea momelilor raticide, iar utilizarea produselor raticide să fie efectuată în conformitate cu prevederile certificatelor de autorizare. A fost predată o cantitate de 1.325 kg de deşeuri animaliere pentru neutralizare prin incinerare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 120.000 de lei, iar organele de urmărire penală au deschis două dosare penale in rem”, a transmis Garda de Mediu, prin intermediul unui comunicat.
40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri
Potrivit sursei citate, aproximativ 40 de cadavre de animale au fost ridicate de pe câmpuri, fiind prelevate probe biologice pentru teste de laborator, înainte să fie incinerate.