6 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

Fonduri de 1 miliard de euro pentru împăduriri, în România

Avem legi care pedepsesc tăierea ilegală a pădurilor, dar, la fel de bine, legile nu se aplică decât rar, pe alocuri și, de cele mai multe ori, de ochii lumii

Țara munților înalți, cu râuri repezi și păduri întinse s-a transformat, de-a lungul timpului, în țara cu păduri pe cale de dispariție. Țara în care lemnul se fură ca-n codru. Țara în care nu știm nici cât lemn dispare, nici unde. Și, de cele mai multe ori, nici cine îl fură.

Oricum ar fi, realitatea e clară: ne dispar pădurile.

Avem legi care pedepsesc tăierea ilegală a pădurilor, dar, la fel de bine, legile nu se aplică decât rar, pe alocuri și, de cele mai multe ori, de ochii lumii. Activiștii de mediu trag semnale de alarmă, încearcă să monitorizeze defrișările ilegale și-ncearcă să înlocuiască pădurea dispărută.

Nu reușim să plantăm, pe cât de mult se taie

Pentru că, de fapt, și asta e o problemă majoră: nu reușim să plantăm, pe cât de mult se taie. Legislația e greoaie și-ncurcată, pașii de urmat – mulți și confuzi și, de fiecare dată când se-ncearcă să se rezolve ceva, mai apar piedici pe care nimeni nu le-a prevăzut, inițial.

În această ordine de idei, Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că ministerul pe care îl conduce vizează alocarea unui miliard de euro din bani europeni, pentru realizarea de împăduriri.

”A fost o linie de finanţare pentru plantarea de păduri, nu au fost folosiţi banii”

”Noi avem cadru legislativ foarte prost în România. Nu doar că nu reuşim să ne protejăm pădurile pe care le avem deja, dar nu reuşim deloc că plantăm pădure nouă, că de fapt asta este problema. Şi apoi o să vină: Romsilva dă vina pe ANIF, ANIF dă vina pe Romsilva, primăriile pe judeţe şi aşa mai departe. Este un dezastru acolo din punct de vedere legislativ. Şi atunci punem bani, anunţ un miliard de euro pentru împăduriri.

Dar degeaba punem un miliard de euro dacă nu se vor putea face, pentru că şi până acum au fost nişte fonduri europene, mult mai mici, pe partea de dezvoltare rurală. A fost o linie de finanţare pentru plantarea de păduri, nu au fost folosiţi banii. Deci problema nu este doar de bani”, spune ministrul.

De acești bani, dacă se trece peste toate hopurile legislative, se pot planta ”Vreo 200.000 de hectare de pădure”, spune Florin Stoican, președintele Asociației de mediu Kogayon.

E mult? E puțin ? E îndeajuns? Nu putem spune. Ce e clar e că măcar primul pas a fost deja făcut, pentru a încerca să reparăm ceea ce tot noi am distrus: o pădure odată bogată, rămasă acum doar o amintire.

Latest news
știri