15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie, 2024

Stejari de peste 200 de ani, tăiați pentru renovarea Notre Dame

Renovarea acoperișului catedralei Notre Dame din Paris a presupus tăierea stejarilor bătrâni de peste 200 de ani.

Autoritățile franceze au stabilit că este nevoie de lemnul de stejar, arborii fiind doar puieţi în perioada Revoluţiei Franceze. Procesul vine și în vederea promisiunii președintelui Franței, care estimează că Notre Dame ar urma să fie redeschisă publicului în 2024.

Revovarea Notre Dame: o mie de astfel de arbori au început să fie tăiați

Arborii au fost tăiați pentru a fi folosiţi într-un proces minuţios de reconstrucţie a şarpantei distruse în incendiu.

Este una dintre imaginile pe care parizienii, și nu numai, o au încă întipărită în minte, deși au trecut 2 ani de la incendiul care a cuprins catedrala Notre Dame. Fleşa bjuteriei gotice a căzut pradă flăcărilor şi s-a prăbuşit. Şarpanta acoperişului era din lemn şi a fost şi ea înghiţită de foc, arată Știrile Pro TV.

Pentru reconstrucţie au fost căutați stejarii perfecți. Primii au fost găsiți în cele din urmă într-o pădure din nordul Franței şi au peste 200 de ani. Pădurea în sine este şi mai bătrână, pentru că a fost plantată în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, pentru a furniza lemnul necesar construirii catargelor de pe navele marinei militare franceze, mai menționează sursa citată.

Jim Bittermann, CNN: ”Deși unele grupuri ecologiste s-au împotrivit în ceea ce privește folosirea copacilor vechi de secole pentru a reconstrui catedrala Notre Dame, oamenii din domeniul silviculturii spun că această pădure este foarte bogată în resurse, aici fiind peste 100.000 de copaci care au peste 150 de ani.”

Decizia lui Macron: o decizie învechită, tradiționalistă și nocivă pentru mediu

Este vorba de mai mult de 1000 de arbori care au fost selectați din aproape toate regiunile Franţei pentru renovarea catedralei. După tăiere, procesul presupune și o perioadă de așteptare, între 12 și 18 luni. Arborii vor fi uscați pentru ca grinzile să nu se micșoreze și să se miște apoi de la locul lor.

Jim Bittermann, CNN: ”Din partea publicului au venit sute de idei care au sugerat mai multe modalități moderne de a reconstrui catedrala Notre Dame. În cele din urmă, președintele Macron a decis că ar trebui să fie reconstruită exact așa cum a fost, dar cu o mai bună protecție împotriva incendiilor.

Latest news
știri