A fost doar un număr într-un registru și a fost eliberată de la Zoo după 38 de ani: ”Ursoaica fără nume” a ajuns, în cursul săptămânii trecute, la Sanctuarul de urși de la Zărnești.
După o viață în captivitate, după ce a fost ținută 38 de ani într-o cușcă betonată, de 25 mp, în parcul zoologic de la Rădăuți, ursoaica petrece ultimii ani din viață în Sanctuar.
Mai mult, telespectatorii Digi 24 au ales, în urma unui sondaj, cel mai potrivit nume pentru ea: Marta.
Marta nu mai este doar un număr: are un adăpost și o identitate
”Numele este mai mult decât potrivit pentru ea. O viață nouă, o casă nouă, dar mai ales o identitate! Toate acestea pentru bătrâna ursoaică în vârstă de 38 de ani ajunsă în sanctuarul AMP Libearty săptămâna trecută din parcul zoologic Rădăuți.
Provenit din grecescul Marth are conotanație biblică și este folosit pentru sfinte și martire. Nume armean, Marta înseamnă “stăpână“ sau “doamnă”– au precizat, pe contul de socializare, reprezentanții AMP Libearty – Bear Sanctuary.
De asemenea, membrii au ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în alegerea numelui ursoaicei și s-au arătat foarte bucuroși că nu vor fi nevoiți să-i mai spună ”ursoaica fără nume”.
Cu toate acestea, reprezentanții AMP Libearty – Bear Sanctuary au declarat că se gândesc cu tristețe la ceilalți urși captivi care își sfârșesc viața fiind doar un număr într-un registru.
”Atât de dor i-a fost de mediul ei natural, încât două zile s-a ascuns în tufișuri și a mirosit fiecare centimetru de iarbă, fiecare frunză și a dormit liniștită. Acum, timidă, cu pași mici, a început să exploreze noua ei casă”
Cristina Lapiș, fondatoarea rezervației de urși de la Zărnești, a povestit la Digi 24 cum se adaptează ursoaica la noua ei viață precizând că, în primele două zile, a stat ascunsă în tufiș și a trebuit să-i ducă mâncarea aproape, pentru că nu știa unde s-a trezit.
Mai târziu, s-a întâlnit cu colocatara ei, ursoaica Dasha, o ursoaică venită din Ucraina, de la un circ.
”Ursoaica are o problemă gravă de socializare. În general, urșii care au stat singuri ani de zile într-o cușcă nu cunosc ceilalți urși. Le e e mai teamă de urși decât de om. Nu au văzut în viața lor alt urs și le trebuie un timp să-și dea seama că și ei sunt tot urși”, a adăugat Cristina Lapiș.