Biziday prezintă un studiu realizat de Banca Centrală Europeană (BCE), în colaborare cu Resilient Planet Finance Lab de la Universitatea Oxford, care analizează impactul economic al unui scenariu ”probabil” de secetă extremă ce ar putea apărea o dată la fiecare 25 de ani.
Cercetătorii avertizează că efectele asupra economiei europene vor fi devastatoare, în special în sudul continentului, unde până la 30% din producția agricolă ar putea fi afectată, titrează Radio Eco Natura.
Studiu: Seceta reduce producția și crește riscurile financiare în sectoarele agricole, industriale și de construcții
“De exemplu, solurile uscate reduc randamentele agricole; deficitul de apă afectează producția prin perturbarea operațiunilor și creșterea costurilor; iar nivelul scăzut al râurilor diminuează fluxurile de energie hidroelectrică, limitează producția de energie electrică și împiedică transportul fluvial”, arată raportul.
Industria agricolă, construcțiile, industria prelucrătoare și mineritul sunt extrem de vulnerabile la schimbări climatice (cel mai rău de secetă), sectoare în care băncile au acordat împrumuturi semnificative, de aproximativ 1.300 de miliarde de euro, considerate acum riscante.
“Pierderea accesului la apă, calitatea scăzută a acesteia și lipsa protecției împotriva inundațiilor sunt cele mai periculoase riscuri din punct de vedere economic“, a subliniat un oficial al BCE.
Studiile Allianz arată dependența economiilor globale de ecosisteme și avertizează asupra riscurilor generate de degradarea naturii
Studii separate, realizate de compania germană de asigurări Allianz, arată că 10–13% din PIB-ul Statelor Unite, UE și Japoniei provine din sectoare care depind de servicii ecosistemice precum apă curată, sol fertil și polenizare.
Allianz estimează că economia globală ar putea fi redusă cu 2.3%, în urma degradării naturii, mai punctează sursa citată.
Deși avertismentele legate de riscurile climatice sunt tot mai serioase, măsurile de protejare a climei întâmpină o opoziție tot mai accentuată.
Administrația Trump a decis retragerea Rezervei Federale din rețeaua globală care coordonează răspunsul financiar la schimbările climatice, iar Comisia Europeană a transmis că intenționează să reducă substanțial obligațiile companiilor de a raporta progresele de sustenabilitate.