2.6 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

Patru râuri din România au secat complet, iar multe altele sunt în pericol să rămână fără apă

Climatolog: ”Trebuie să fim conștienți cât de prețioasă a devenit apa”

Pe lângă râurile din România care au secat complet, multe altele sunt în pericol să rămână fără apă.

De asemenea, nu este exclus ca și alte ape curgătoare, care nu sunt monitorizate de Apele Române, să fie secate deja.

37 de râuri sunt în pericol să sece

O nouă analiză publicată de Europa Liberă România arată că alte 37 de râuri sunt în pericol să sece.

Nu este exclus ca și alte ape curgătoare, care nu sunt monitorizate, să fie secate deja. O cauză este vara anului 2024, care ar putea fi declarată cea mai caldă din înregistrări”, se arată în textul articolului

La începutul acestei săptămâni, Administrația Națională Apele Române a anunțat că două râuri din sudul țării au secat complet

În sudul României, râurile Glavacioc (stația hidrometrică Crovu) și râul Sabar (stația hidrometrică Poenari) – din spațiul hidrografic Argeș-Vedea – au secat complet.

Anunțul a fost făcut anunțat luni seară (26 august) de reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.

Alte două râuri din nord-est au secat în cursul zilei de ieri, 27 august

Confrom articolului publicat de sursa citată, marți dimineață, instituția preciza că au secat încă două râuri. Acestea sunt situate în nord-est, făcând parte din spațiul hidrografic Prut-Bârlad.

Este vorba despre Bahlui, în zona orașului Podu Iloaiei, și Miletin, la Șipote (ambele din județul Iași).

Noi monitorizăm anumite secțiuni, dar râurile, practic, sunt afectate pe toată lungimea lor”, explică Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt la Apele Române, potrivit sursei citate.

Cele patru râuri fac parte dintre cele 120 de secțiuni monitorizate de către Apele Române

Acest fapt înseamnă că ele sunt relevante pentru asigurarea rezervei de apă pentru populație, irigații și industrie. Iar situația poate fi și mai gravă, deoarece sunt și cursuri de apă nemonitorizate. De altfel, cel puțin doi locuitori sesizează pe pagina de Facebook a instituției astfel de cazuri: râul Tecuci, din județul Teleorman și râul Bâsca Chiojdului, din județul Buzău”, se arată în textul articolului.

spot_img
Latest news
știri