4.6 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

Conferinţa ONU pentru acţiuni climatice va aborda impactul încălzirii globale asupra sănătății oamenilor

Valurile de căldură mai frecvente şi mai intense îşi vor pune amprenta din ce în ce mai vizibil asupra corpului uman

Căldura extremă, poluarea atmosferică, bolile infecţioase, sănătatea mintală: schimbările climatice reprezintă o ameninţare multiplă pentru sănătatea umană.

Conferinţa ONU pentru acţiuni climatice – COP28 -, care începe joi, va dedica, pentru prima dată în istoria evenimentului, o zi pentru acest subiect, informează AFP, citat de ziarul Bursa.

Creşterea medie a temperaturii pe Terra trebuie limitată la 1.5 grade Celsius

Pentru a evita efectele catastrofice asupra sănătăţii şi a preveni milioane de decese trebuie limitată creşterea medie a temperaturii pe Terra la 1.5 grade Celsius, obiectivul ambiţios al Acordului de la Paris”, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de alţi experţi sanitari şi din organizaţii de mediu.

ONU, despre schimbările climatice: Fiecare fracţiune de grad şi fiecare tonă de dioxid de carbon (CO2) contează în limitarea încălzirii globale

Cu toate acestea, ONU a avertizat că planeta se îndreaptă în prezent spre o încălzire cu 2.5 până la 2.9 grade Celsius până în 2100.

Deşi nicio fiinţă umană nu este la adăpost de efectele asupra sănătăţii, cei mai vulnerabili şi defavorizaţi, printre care copiii, femeile, vârstnicii, migranţii sau locuitorii din ţările slab dezvoltate.

Aceste persoane care emit cantitatea cea mai mică de gaze cu efect de seră și sunt sunt expuse mai rapid şi cu un impact mai mare, potrivit experţilor.

Anul 2023 se anunţă deja cel mai călduros înregistrat vreodată. Şi, pe măsură ce încălzirea planetară continuă, valuri de căldură mai frecvente şi mai intense îşi vor pune amprenta din ce în ce mai vizibil asupra corpului uman.

spot_img
Latest news
știri