3 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Proiect de lege: Staţionarea cu motorul pornit ar putea fi interzisă

Propunerea are drept scop îmbunătăţirea cadrului legal pentru o mai bună calitate a aerului

Senatorul neafiliat Ion-Dragoş Popescu a depus la Senat un proiect de lege care ar putea interzice staționarea cu motorul pornit.

Proiectul are ca scop modificarea ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice care prevede interzicerea staţionării autovehiculelor cu motorul termic pornit în oraşe şi municipii.

Nerespectarea acestei prevederi este sancţionată cu două sau trei puncte amendă

Proiectul este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Măsura de interzicere a staţionării cu motorul pornit, pentru vehiculele care nu sunt în trafic, este o măsură concretă anti-poluare, extrem de necesară în România, având un cost redus şi un impact enorm pentru cetăţenii are locuiesc în mediul urban şi nu numai, în contextul în care traficul rutier din România are această componentă pasivă de poluare, reprezentată de maşinile care, fără a se afla în trafic, staţionează cu motorul pornit”, a explicat Ion-Dragoş Popescu potrivit Digi 24.

Scopul proiectului de lege este diminuarea emisiilor de gaze generate de vehiculele cu motoare termice

Devine astfel extrem de necesar a se diminua nivelurile emisiilor generate de vehiculele cu motoare termice (benzină, dar mai ales Diesel) aflate în circulaţie în oraşele mari şi extrem de poluate, iar una dintre aceste măsuri, implementabilă fără cost, dar deosebit de eficientă inclusiv prin aspectul educaţional al acesteia, constă în a determina şoferii vehiculelor cu motor termic de a nu menţine motorul pornit al vehiculelor pe care le conduc, atunci când nu sunt angajaţi în trafic şi imobilizează voluntar vehiculul”, arată senatorul, în expunerea de motive a proiectului.

Senatorul a adăugat că aceste schimbări îşi propun să ducă la politici publice locale îndreptate spre reducerea poluării din mediul urban şi din zonele cu trafic ridicat, comportamente mai responsabile ale cetăţenilor şi un mediu mai sănătos, cu o calitate a vieţii crescută.

spot_img
Latest news
știri