17.6 C
București
joi, 2 mai, 2024

Mai mulți preșcolari au primit diplome de ”Mini Inspectori de Mediu” din partea Comisariatului General al Gărzii de Mediu

Cei mici au învățat despre procesul de sortare al deșeurilor în cadrul stației de sortare şi reciclare din Giurgiu

Ieri, 28 martie, Comisariatul General al Gărzii de Mediu a marcat ”Săptămâna Verde” printr-o vizită la staţia de sortare şi reciclare Agronomica SRL din localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu.

Echipele GNM au fost formate din 120 de “mini-inspectori de mediu” proaspăt transferaţi de la Grădiniţa nr. 251 din sectorul 1 al Capitalei.

Cei mici au fost însoţiţi de cadrele didactice, iar, prin vizita efectuată, au putut “verifica” modul cum sunt sortate deșeurile municipale și au aflat de ce este importantă colectarea separată a deșeurilor, pentru ca ele să poată fi reciclate.

Comisariatul General al Gărzii de Mediu: ”Pe toată durata controlului, “mini-inspectorii de mediu”, au fost vigilenţi şi nu a scăpat nechestionat niciunul dintre organizatori şi personalul staţiei”

La sfârşit, micii ecologiști au primit diplome care le atestă statutul de “MINI INSPECTORI DE MEDIU” pentru contribuţia specială la protejarea mediului înconjurător, iar  la plecare s-au făcut că uită de echipamentul de protecţie şi au plecat şi cu vestele acasă. Pentru a deveni adevăraţi activişti de mediu când vor fi mari, cei mici trebuie să deprindă valorile unui comportament ecologic încă de la vârste fragede”, se arată în comunicatul publicat de Garda Naţională de Mediu.

Foto: Facebook/Garda Naţională de Mediu

În egală măsură, comisarii au precizat că astfel de activităţi desfăşurate de Garda Naţională de Mediu vor continua în cadrul campaniei ”Săptămâna Verde” lansată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

În acest an școlar, „Săptămâna Verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie

Programul „Săptămâna Verde” este o nouă inițiativă lansată de MMAP, în colaborare cu Ministerul Educației.

Programul se va desfășura, anual, în toate unitățile de învățământ.

Latest news
știri