0.6 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Ministerul Mediului a emis acordurile de mediu pentru patru parcuri eoliene

81 de turbine vor fi amplasate în județul Caraș Severin

Ministerul Mediului din România a anunțat că a emis acordurile de mediu pentru patru parcuri eoliene propuse a se realiza pe raza comunelor Ciuchici, Naidăș, Sasca Montană, Răcășdia, Vrani, Berliște și Ciclova Română din județul Caraș Severin.

Cele patru parcuri eoliene însumează 81 de turbine cu o putere instalată de 6.2 MW

În egală măsură, acestea sunt prevăzute cu sisteme de stocare a energiei electrice, având un rol important în decarbonarea sistemului energetic național.

Cele 81 de turbine vor contribui la înlocuirea capacităților poluante și atingerea țintei Surselor Regenerabile de Energie în sectorul Energiei Electrice.

Perioada de execuție este estimată la 36 de luni.

Noile investiții vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și la crearea de noi locuri de muncă verzi

Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente, iar noi suntem datori să identificăm soluții pentru protejarea naturii și a umanității. Asemenea investiții, ce produc energie din surse regenerabile, prezintă numeroase beneficii, printre care și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea aprovizionării cu energie și reducerea dependenței față de piețele de combustibili fosili. De asemenea, dezvoltarea surselor regenerabile de energie ne ajută și prin crearea de noi locuri de muncă verzi, în România”, a spus ministrul Mircea Fechet.

spot_img
Latest news
știri