Foto: Facebook/Construcții Erbașu
Foto: Facebook/Construcții Erbașu

Compania Erbașu a anunțat că, în cursul zilei de ieri, 29 mai, a primit autorizația de construire pentru lucrările ce vor fi efectuate pe raza județului Prahova.

 În următoarea perioadă, compania va finaliza organizarea de șantier, proiectul tehnic și detaliile de execuție

Potrivit declarațiilor oferite de reprezentanții societății de construcții, reabilitarea și modernizarea DJ102I se va realiza pe o lungime totală de 2.,63 km și va asigura legătura între partea de sud a țării (judeţul Prahova) și partea centrală (judeţul Brașov), traversând Munții Baiului (Gârbova) prin pasul Predeluț la o altitudine de 1285 m. 

Prin urmare, la finalul lucrărilor, DJ102I va avea o structură rutieră modernizată de la fundaţie şi până la asfalt.

Va fi un drum cu o lăţime a platformei de 8 metri, care va dispune de două benzi de circulaţie, acostamente şi rigole pe întreaga lungime, de noi poduri şi podeţe transversale, de o modernizare a acceselor la drumurile laterale, precum şi de parcări amenajate.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Prahova și Consiliul Județean Brașov”, a transmis compania Erbașu.

Un nou proiect de infrastructură rutieră finalizat cu succes: Centrura Sânmartin, Județul Bihor

În egală măsură, membrii societății Erbașu au transmis că drumul de legătură între Municipiul Oradea și Comuna Sânmartin a fost deschis circulației publice în dimineața zilei de 28 mai.

Drumul are o lungime de 5.75 km, bretele de legătură cu DN76 și localitatea Haieu, cu o lungime de 2.27 km și o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.

Întregul proiect este format din 2 poduri, 2 pasaje, 1 viaduct, 1 pasaj subteran pentru biciclete, 11 podețe și 5 intersecții giratorii

Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a fost executat în echipă cu partenerii: Drumuri Orășenești, Procons Group și Vahostav-SK. Suntem mândri de colegii noștri de la Erbașu Transilvania și îi felicităm pe această cale pentru tot efortul depus pe parcursul lucrărilor! Totodată, le mulțumim tuturor celor care au contribuit la finalizarea acestui proiect într-un timp scurt!”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Compania de construcții Erbașu a finalizat cu succes un alt proiect, protejând și punând în valoare vestigiile arheologice descoperite în timpul lucrărilor

În data de 22 mai, societatea de construcții a precizat că Park&Ride din Piața Emanuil Gojdu, unul dintre proiectele finalizate cu succes de către echipă, reprezintă un spațiu modern și funcțional, destinat să faciliteze accesul și mobilitatea urbană în Oradea.

Parcarea subterană dispune de 225 de locuri pentru autoturisme și 31 de locuri pentru motociclete. Alte 6 locuri sunt destinate încărcării mașinilor electrice iar 9 locuri sunt destinate pentru vehiculele persoanelor cu dizabilități (acestea fiind situate în vecinătatea zonelor de acces, a automatelor de plată și a celor trei lifturi)”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Toate vestigiile arheologice descoperite pe parcursul lucrărilor de săpătură au fost puse în valoare

Ruinele celor două etape ale Bisericii Sfântul Spirit și o parte din contraescarpa ravelinului au fost conservate, restaurate și au rămas la vedere, iar zidul ravelinulului, al clădirilor medievale importante și al contraescarpei sunt marcate în pardoseala din demisolul parcării.