7.2 C
București
duminică, 20 octombrie, 2024

Studiu: Glutenul poate provoca inflamaţia creierului

Constatarea este susținută de asemănările semnificative între sistemele fiziologice ale șoarecilor și ale oamenilor

Cele mai recente cercetărie efectuate în laborator au demonstrat că glutenul ar putea provoca inflamaţia creierului.

Alex Tups, cercetătorul care a condus studiul, a explicat faptul că mai multe experimente au fost realizate pe șoareci.

Şoarecii sunt un model excelent pentru studiul fiziologiei umane. Ei au un sistem circulator, reproductiv, digestiv, hormonal şi nervos foarte asemănător. Aşadar, este foarte posibil ca aceeaşi inflamaţie pe care am descoperit-o la şoareci să se întâmple şi la oameni”, a precizat profesorul Alex Tups.

Cercetarea s-a concentrat pe evaluarea efectelor unei diete standard, cunoscută ca dietă săracă în grăsimi (LFD), la care s-a adăugat 4.5% gluten (cantitatea medie zilnică consumată de oameni), comparativ cu o dietă bogată în grăsimi (HFD) la care s-a adăugat, de asemenea, 4.5% gluten.

Scopul a fost să analizeze modul în care aceste diete influențează greutatea corporală, markerii metabolici și inflamația centrală la șoarecii de sex masculin.

Glutenul, care se găseşte în cereale precum grâul, secara şi orzul, reprezintă o componentă alimentară majoră în majoritatea naţiunilor occidentale

În lumina cercetărilor anterioare care au indicat că glutenul contribuie la creșterea masei corporale și la declanșarea inflamației în sistemul nervos enteric și în tractul gastrointestinal al șoarecilor, acest studiu a abordat impactul glutenului asupra creierului.

Cu toate că rezultatul era într-o oarecare măsură previzibil, cercetarea a confirmat prezența unui ”efect moderat de promovare a obezității de către gluten atunci când a fost administrat șoarecilor expuși la o dietă bogată în grăsimi”.

Pentru prima dată putem raporta o inflamaţie hipotalamică (cerebrală) indusă de gluten”, a afirmat profesorul Tups.

Centrul hipotalamic al creierului are un rol crucial în coordonarea funcțiilor metabolice esențiale, precum controlul greutății corporale și reglarea nivelurilor de glucoză din sânge

Potrivit cercetătorilor, în situația în care glutenul ar determina inflamarea hipotalamusului la oameni și, ca urmare, ar afecta sănătatea creierului, aceste consecințe pe termen lung ar putea include creșterea în greutate și perturbarea echilibrului glicemiei.

Pentru a stabili cu certitudine dacă aceste efecte sunt relevante pentru persoanele cu boală celiacă sau sensibilitate la gluten, sunt necesare studii ulterioare, a subliniat profesorul.

Totuși, este important să se înțeleagă că această descoperire nu înseamnă că oamenii ar trebui să renunțe brusc la consumul de gluten.

Spunem că studiile viitoare trebuie să dezvăluie dacă descoperirile noastre la şoareci pot fi transpuse şi la oameni şi dacă astro- şi microglioza indusă de gluten se poate dezvolta şi la persoanele sensibile la gluten”, a adăugat profesorul.

spot_img
Latest news
știri