Cercetătorii avertizează că ecosistemele umede (mlaștini, delte) din zonele tropicale emană niveluri record de metan, din cauza temperaturilor tot mai ridicate ce stimulează activitatea microorganismelor.
Aceștia atrag atenția că emisiile nu sunt cuprinse în planurile de combatere a schimbărilor climatice, titrează Biziday.
Ecosistemele tropicale emit metan peste prognoze: impact subestimat în planurile climatice
Potrivit cercetătorilor, creșterea masivă a cantității de metan emanată de ecosistemele umede, din zonele tropicale, este subestimată și nu este luată în considerare în planurile concepute pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Regiunile tropicale au contribuit cu peste 7 milioane de tone la creșterea cantității de metan din atmosferă, în ultimii ani, iar cercetătorii avertizează că emisiile au crescut în ultimii cinci ani mai repede decât oricând.
Congo, Asia de Sud-Est, Amazon și sudul Braziliei au contribuit cel mai mult la creșterea cantității de metan din zona tropicală.
Datele publicate în martie 2023 arată că emisiile anuale din zonele umede din ultimele două decenii au fost cu aproximativ 500 de mii de tone pe an mai mari decât ceea ce oamenii de știință au prognozat pentru cele mai rele situații.
Aceste zone umede dețin rezerve uriașe de carbon sub formă de materie vegetală moartă, care este descompusă lent de microbii din sol.
Creșterea temperaturilor accelerează emisiile din tropice
Creșterea temperaturilor accelerează acest proces, dar și interacțiunile biologice care produc metan.
În cazul în care emisiile de metan din această regiune continuă să crească, guvernele vor trebui să ia măsuri mai ferme pentru a menține încălzirea la pragul de 1.5 grade Celsius.
Oamenii de știință au preconizat cu mult timp în urmă că emisiile de metan din zonele tropicale vor crește pe măsură ce clima se va încălzi.