21.7 C
București
luni, 6 mai, 2024

Primăria Arad va casa 1.000 de mașini mai vechi de 15 ani

Proprietarii vor fi recompensați cu fonduri de la municipalitate și de la Ministerul Mediului

Primăria din Arad intenționează să scoată din circulație 1.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, în condițiile în care Aradul este printre localitățile participante în cadrul programului Rabla Local.

Conform programului implementat de Primărie, persoanele fizice care decid să caseze o mașină cu o vechime mai mare de 15 ani vor beneficia de un stimulent în valoare de 3.000 de lei: 600 de lei sunt asiguraţi de municipalitate, iar 2.400 de lei de către Ministerul Mediului

Nu există obligativitatea ca banii obținuți în acest fel să fie utilizați pentru achiziționarea unei mașini noi. Programul acceptă casarea atât a mașinilor mici, cât și a microbuzelor, autoutilitarelor sau autospecialelor ușoare.

Primarul municipiului Arad: “S-a aprobat şi s-a propus intrarea în acest program cu 1000 de maşini.  E maximum ce permite în momentul de faţă respectiva procedură de la Bucureşti pentru un oraş cum este Aradul”

Noi am bugetat pe tot anul pentru 5000 de maşini, respectiv 3 milioane de lei. Vom vedea dacă pe viitor vom mai putea accesa acest program. Nu se întâmplă de mâine! Aşteptăm normele de aplicare. Estimez că în a doua parte a lunii aprilie vom putea oferi mai multe detalii referitoare la acest proiect: ce documente sunt necesare, în ce format şi unde anume trebuie depuse, totul pentru a informa corect cetăţenii. În momentul de faţă depindem de ceea ce va veni de la Bucureşti, de la Ministerul Mediului şi de la Fondul de Mediu”, a punctat Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad.

Regulamentul de participare la acest program poate fi consultat pe site-ul primăriei

Pe pagina web a Primăriei Municipiului Arad este disponibil Regulamentul de participare la acest program.

Recent, ministrul Mediului a anunțat lansarea unui nou program numit „Rabla Local”, care va fi finanțat din fondurile alocate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Programul va fi implementat în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale și primăriile, iar bugetul alocat acestuia este de 240 de milioane de lei.

În prima fază, primăriile care sunt interesate pot depune cererea de înscriere în program, urmând ca, ulterior, să fie deschisă înscrierea și pentru cetățeni.

Latest news
știri