România este promovată că destinație turistică într-un spot publicitar difuzat de BBC. În videoclip, sunt prezentate imagini zone rurale, urbane, montane, dar și Delta Dunării, peșteri sau stațiuni de la Marea Neagră.
BBC promovează România că destinație turistică în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) promovează destinaţia turistică România, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, la BBC.
”Charlie Ottley spune într-un minut povestea verilor petrecute în România. Este o invitație pentru conaționalii săi de a cunoște peisaje minunate, oameni calzi și primitori și de a petrece un concediu cu liniște, aventură sau distracție în funcție de preferința fiecăruia”, a transmis Ștefan Radu Oprea într-un comunicat publicat pe contul de Facebook.
Cele 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut surprind România în toată splendoarea ei
Reprezentanţii ministerului au colaborat cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum ”Wild Carpathia” şi ”Flavours of Romania”.
Prin urmare, au fost create o serie de videoclipuri care să prezinte frumuseţea şi diversitatea ţării noastre.
”Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare: 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut, care surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele îngheţate ale iernii la culorile vii ale primăverii, şi alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare, care evidenţiază 4 forme de turism specifice României: cultural, ecoturistic, city break şi natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a ţării noastre”, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.