Potrivit unui clasament realizat de un produător de sisteme GPS, Capitala României se află pe locul 7 în lume la capitolul orașe aglomerate în trafic. Acest studiu arată că șoferii bucureșteni au pierdut nu mai puțin de 277 de ore în ambuteiajele din trafic. Cu privire la gradul de congestionare a traficului rutier, acesta a fost estimat undeva la mai puțin față de 2021, adică cu 10 secunde per 10 kilometri mai mic. Interesant este și faptul că în Uniunea Europeană, Bucureștiul este depășit doar de două orașe: Dublin și Milano la capitolul trafic aglomerat. Nici măcar Parisul recunoscut pentru traficul din orele de vârf nu a reușit să devanseze capitala României. De altfel, anul trecut, Bucureștiul se afla pe locul 8 în același clasamanet.
Londra, cel mai aglomerat oraș din lume
Cel mai aglomerat oraș din lume rămâne totuși Londra din Regatul Unit al Marii Britanii, însă cum englezii au ieșit din Uniunea Europeană nu se mai pun la socoteală atunci când este vorba despre țările UE. La mică distanță este Bengaluru un oraș din India, iar pe locul 3 este Dublin, din Irlanda. Japonezii cu orașul Sapporo sunt pe locul 4 în acest top, iar Italia cu orașul Milano ocupă locul 5. Pe locul 6 se află un oraș din India, Pune, iar pe locul 7, capitala României, Bucureștiul. Lima este pe locul 8 în topul celor de la compania de gps, iar Manila, din Filipine pe locul 9. Bogota Columbia ocupă locul 10 în top. Există însă și locuri în lume unde traficul este relaxat și lucrurile decurg fără nervi și ore petrecute aiurea pe șosele. Așadar Almere este orașul din lume unde traficul este cel mai relaxat. Este un oraș din Țările de Jos și în top ocupă locul 389. De altfel și San Diego din Statele Unite ale Americii se află în top la capitolul orașe relaxate.