1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Programele Rabla și Rabla Plus, modificări importante

Programele Rabla și Rabla Plus au suferit modificări, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, potrivit Economica.

AFM a precizat că principalele modificări se referă la posibilitatea instituțiilor publice de a beneficia de „prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziționarea unui autovehiculul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat”.

În plus, prima de casare se acordă în funcție de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie. Acest lucru se face doar „pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 155 g CO2/km în sistem WLTP. Pentru autovehiculul nou motocicletă, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WMTC”.

Programele Rabla și Rabla Plus. Se oferă și ecobonusuri

Drept urmare, prima de casare urcă până la suma de 7.000 de lei pentru motociclete și mașini noi, în schimbul unui vehicul uzat. De asemenea, în cazul casării a două vehicule, prima ajunge la 10.000 de lei.

În ceea ce privește ecobonusurile, acestea se acordă după cum urmează:

  • 1.500 lei pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • 1.500 lei pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • 3.000 lei pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • 1.500 lei pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară;
  • 1.500 lei pentru o motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;

Dacă sistemul de propulsie al autovehiculului nou îndeplinește mai multe dintre caracteristicile de mai sus ecobonusurile se pot cumula. De precizat că valoarea de casare nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al noului autovehicul achiziționat.

Modificări la Rabla Plus

Potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, modificările la Programul Rabla Plus au în vedere achiziționarea oricărui „autoturism, autoutilitară ușoară, autospecială/autospecializată ușoară sau cvadriciclu, propulsat/propulsată de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero, a cărui valoare nu depășește suma de 75.000 euro, cu TVA inclus”.

Ecotichetul se oferă solicitantului în schimbul predării spre casare a cel puțin unui autovehicul uzat sau a maxim două. Instituțiile publice pot beneficia de un ecotichet de până la 120.000 de lei, fără obligația să caseze un vehicul uzat.

Valoarea ecotichetului este după cum urmează:

  • 51.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 26.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP;
  • 26.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice;

În cazul casării a două vehicule, cuantumul ecotichetului poate ajunge la 54.000 de lei pentru un autovehicul electric nou sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepția motocicletei. De asemenea, va fi de 29.000 lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP.

Se mai poate adăuga un ecobonus de 1.500 de lei la casarea fiecărui vehicul mai vechi de 15 ani. Acesta trebuie să aibă normă de poluare sub Euro 3.

spot_img
Latest news
știri