Acțiunea civică ”Nu cedăm Parcul IOR” a Grupului de Inițiativă Civică IOR – Titan care a avut loc sâmbătă, 25 martie, a adunat mai mult de 1.000 de protestatari, în timp ce petiția pentru salvarea parcului a strâns peste 13.000 de semnături.
În egală măsură, nenumărate articole de presă și persoane publice s-au alăturat invitației de a a-și exprima părerea privind distrugerile din Parcul Titan din București.
Greenpeace România: ”Acesta este bilanțul. Este un număr foarte mare de cetățeni care au răspuns, au organizat și s-au mișcat în decursul a două săptămâni”
”Această reușită a societății civile este expresia furiei pe care fiecare dintre noi o simte când mai dispare un spațiu verde din oraș. Deși ce se întâmplă acum în IOR se întâmplă în toată țara, o societate civilă unită poate lupta și reuși. Iar acesta a fost doar începutul”, au transmis membrii Greenpeace România.
Un oraș nu poate să respire cărămizi, borduri și betoane: Semnează petiția
Reamintim că protestul pașnic s-a desfășurat sâmbătă, 25 martie, și a avut ca scop salvarea unei arii importante din Parcul IOR din Capitală.
Potrivit membrilor Greenpeace, o suprafață de 12 hectare din Parcul IOR, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să fie pierdută pentru totdeauna din patrimoniul verde al comunității bucureștene.
Manifestanții au ales ca formă de protest să se adune la gura de metrou Titan, în intersecție.
Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan: ”Am fost surprinși de numărul mare și de calitatea articolelor, difuzărilor, știrilor, emisiunilor și preluărilor cu care presa națională a decis să acopere evenimentul oamenilor din Titan și împrejurimi pentru salvarea Parcului IOR”
”Fără jurnaliști independenți, fără presă liberă, orașele noastre ar fi tratate mult mai în bătaie de joc decât sunt deja. Iar politicienii, autoritățile, factorii de decizie ne-ar ignora în continuare, așa cum o fac de decenii. Mulțumim presei că e alături de cauza spațiilor verzi și că o pune sus pe agenda publică!”, au precizat membrii Grupului de Inițiativă Civică IOR.