10.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Caracatiţa fantomă, un animal marin care trăiește la mare adâncime, se află în pericol de extincție

Casper, o specie oceanică, este pe cale de dispariție din cauza activităţilor miniere marine

Caracatița fantomă este o creatură mică și deosebit de fragilă care trăiește la aproximativ 4000 de metri adâncime în ocean.

Această specie este amenințată de mineritul marin, iar membrii organizației internaționale Greenpeace au lansat o petiție care ar putea salva caracatița de la extincție.

Greenepeace: ”Ai întâlnit vreodată caracatița fantomă? Marea adâncime este casa sa. Dar o industrie nouă și lacomă ar putea pune totul în pericol: mineritul marin”

Nu este prea târziu. Putem opri asta. În întreaga lume, opoziția crește și poți fi parte din ea. Cum va fi afectată caracatița fantomă (numită Casper)?”, au transmis membrii organizației internaționale pentru protecția mediului.

Mineritul de adâncime implică extragerea de noduli polimetalici de pe fundul mării adânci – noduli care sunt o piatră de temelie în ecosistemele delicate ale mării adânci și de care multe specii depind.

Petiția Greenpeace poate fi semnată aici

De exemplu: nodulii oferă un habitat stabil pe sedimente moi pentru animalele imobile – cum ar fi corali și bureți – care la rândul lor oferă habitat pentru alte animale.

Un exemplu celebru al unei astfel de relații foarte specializate este „Casper”, caracatița fantomă de mare adâncime.

Este puțin probabil ca ecosistemele de mare adâncime să se recupereze complet după activitatea de minerit marin

Oamenii de știință au descoperit recent că acești noduli sunt locurile de reproducere pentru caracatițele fantome de mare adâncime care își depun ouăle pe bureții care cresc doar pe acești noduli și apoi îi păzesc, probabil ani de zile, înainte de eclozare.

Fără acești noduli polimetalici, bureții nu ar putea crește în sedimente moi – și fără bureți, „Casper”, caracatița fantomă prietenoasă, nu ar avea un loc unde să își depună ouăle și să se reproducă.

Deoarece nodulii au nevoie de milioane de ani să se formeze, distrugerea habitatului poate însemna dispariția permanentă a speciei.

spot_img
Latest news
știri