0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

Culoarea oceanelor se schimbă treptat, din albastru în verde

Oceanele lumii își schimbă treptat culoarea din cauza temperaturilor din ce în ce mai ridicate

Potrivit unui nou studiu citat de Biziday, oceanele lumii își modifică treptat culoarea, trecând de la nuanțele de albastru la verde.

Temperaturile ridicate și expunerea intensă la lumina solară au un impact asupra planctonului, organism esențial în majoritatea lanțurilor trofice.

Culoarea oceanelor lumii este direct influențată de schimbările climatice: în trecut, cercetările s-au concentrat asupra schimbărilor în organismele care conferă oceanelor nuanța verde, în special asupra modificărilor în cantitatea de clorofilă din plancton, afectată de lumina solară

Însă echipa de cercetători care a realizat acest nou studiu a analizat imagini colectate de satelitul Modis – Aqua al NASA pe o perioadă de 20 de ani și a identificat modele de schimbare a culorii oceanului într-un spectru mai larg, inclusiv nuanțe de roșu și albastru.

Planctonul, în funcție de mărime și culoare, absoarbe și împrăștie lumina în mod diferit. Prin examinarea schimbărilor de culoare ale planctonului, oamenii de știință pot obține o perspectivă mai clară asupra modificărilor populațiilor de plancton din întreaga lume.

Fitoplanctonul are o importanță vitală în ecosistemele oceanice, deoarece reprezintă baza majorității lanțurilor trofice, conform explicațiilor oferite de publicația britanică The Guardian.

Schimbările de culoare au fost detectate pe o suprafață de 56% din întreaga suprafață a oceanelor, depășind astfel suprafața terestră a planetei

Cercetătorii care au realizat acest nou studiu afirmă că aceste descoperiri aduc dovezi suplimentare cu privire la impactul activității umane asupra unor părți extinse ale biosferei globale, care încă nu sunt pe deplin înțelese.

spot_img
Latest news
știri