Platforma online Infoclima.ro a publicat un articol semnat de Bogdan Antonescu, un fizician cu expertiză în fizica atmosferei și pasionat de climatologie, care dezvăluie o realitate alarmantă legată de impactul valurilor de căldură asupra sănătății și a viitorului omenirii și planetei.
Creșterea temperaturii medii globale cu aproximativ 1.2°C, o încălzire fără precedent în ultimii 2000 de ani, a condus la transformarea valurilor de căldură în fenomene tot mai frecvente, intense și durabile, având deja un impact semnificativ asupra climatului actual și generând consecințe sociale și economice majore.
Expertul în climatologie a realizat un studiu amplu care corelează schimbările climatice cu sănătatea oamenilor, dar și cu calitatea vieții
Conform studiului realizat de Bogdan Antonescu și colegii săi, valurile de căldură au devenit astăzi mai periculoase decât în perioada pre-industrială, punându-ne în pericol sănătatea și calitatea vieții.
Odată cu creșterea temperaturii medii globale, stresul termic va deveni mai pronunțat, provocând mai multe decese și generând pierderi economice în creștere.
Articolul subliniază că luarea unor măsuri concrete de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la efectele inevitabile ale fenomenelor extreme este esențială pentru protejarea planetei și a vieții noastre.
În absența acestor măsuri, proiecțiile arată că în Bucureștiul anului 2050 ne vom confrunta cu patru valuri de căldură având o durată medie de 12 zile, iar numărul de ore cu stres termic se va dubla față de situația din 2023
Studiul evidențiază că toate regiunile climatice ale Europei au înregistrat o creștere semnificativă a numărului anual de ore cu stres termic în perioada studiată (1979-2019).
Mai mult, regiunea României, Ucraina, Rusia și coastele nordice și estice ale Mării Caspice au fost cele mai afectate.
În particular, orașele Salonic, Roma și București se numără printre cele mai expuse la stresul termic.
”Este nevoie de măsuri esențiale pentru protejarea planetei și a vieții noastre. Dacă vom continua să emitem ca și până acum gaze cu efect de seră, ne putem aștepta ca în 2050 în București să avem patru valuri de căldură cu o durată medie de 12 zile, iar numărul de ore cu stres termic se va dubla față de 2023”, se arată în studiul publicat pe platforma Infoclima.