3.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Grecia, pe primul loc în UE la suprafața de teren arsă

Grecia înregistrează în aceste zile un record negativ pe care nicio țară nu și-l dorește. Aproape 43.000 de hectare au ars până acum acolo, potrivit datelor Sistemului European de Informare cu privire la Incendiile Forestiere.

Grecia este pe locul 2 după Spania la capitolul hectare arse și pe primul loc la capitolul hectare arse raportat la suprafața țării. Datele provin de la Sistemului European de Informare cu privire la Incendiile Forestiere (EFFIS), potrivit g4media. Astfel Grecia a raportat în anul 2023 42.900 de hectare arse, pe locul doi, iar pe locul trei este Italia cu 30.700 de hectare arse. Franța urmează cu 21.400 de hectare arse, iar pe locul al cincilea este România cu 15.100 de hectare arse. În ceea ce priveste Grecia, până la acest moment suprafețele arse până acum reprezintă 0,32% din suprafața totală a țării. Chiar dacă Spania are un număr de hectare arse mai mare, suprafațatotală care a avut de suferit este de 0,14%. Următoare clasată este Italia cu 0,1%, iar Portugalia cu 0,08%, România și Irlanda cu 0,06%.

Grecia, țara cu cel mai mic număr de incendii, dar cele mai devastatoare

Problema este în ceea ce privește Grecia că această suprafață a ars după 18 incendii majore. Asta în timp ce în Spania au fost 330 de incendii majore. Nu mai puțin de 208 de incendii majore au fost și în Franța, 110 în Portugalia, 98 în Italia, 49 în România și 30 în Irlanda. Practic în Grecia au fost cele mai puține incendii, dar cele mai puternice. Ele au provocat cele mai mari distrugeri din Europa. Așa cum arată cei de la Sistemului European de Informare cu privire la Incendiile Forestiere. Culmea este că, deși luna iulie încă nu s-a terminat, Grecia a depășit deja în acest an media deceniului precedent.

A ars într-un an mai mult decât a ars într-un deceniu

Cu privire la suprafețele arse în decurs de un an. Practic între anii 2013-2022 media suprafețelor arse a fost de 28.900 de hectare pe an. În contextual în care doar în 2023, au ars deja 42.900 de hectare, conform datelor Sistemului European de Informare cu privire la Incendiile Forestiere. Pe de altă parte, tot dezastru din repubulica elenă a fost provocat de doar 18 incendii majore. În contextual în care media incendiilor majore din Grecia în deceniul 2013 – 2022 a fost de 52,4 pe an.

spot_img
Latest news
știri