5 C
București
miercuri, 25 decembrie, 2024

Lumea este posibil să se confrunte cu pertubări majore la aprovizionare cu alimente

Lipsa apei amenință agricultura și deșertificarea solului mai repede decât era de așteptat. Este posibil ca lumea să se confrunte cu perturbări majore ale aprovizionării cu alimente. Cu mult înainte ca temperaturile să crească cu ținta de 1,5 C, a avertizat președintele conferinței ONU pentru deșertificare

Impactul crizei climatice se combină cu deficitul de apă și practicile agricole slabe care amenință agricultura globală. Au spus reprezentanții ONU, care trag un semnal de alarmă în acest sens. Alain-Richard Donwahi a declarat că efectele secetei au luat loc mai repede decât se aștepta. Schimbarea climatică este o pandemie cu care trebuie să luptăm rapid. Vedeți cât de repede merge degradarea climei – cred că merge chiar mai repede decât am prezis”, a spus el. „Toată lumea este fixată pe 1,5 C și este o țintă foarte importantă. Dar, de fapt, s-ar putea întâmpla niște lucruri foarte rele, în ceea ce privește degradarea solului, deficitul de apă și deșertificare, cu mult înainte de 1,5 C.” Problemele legate de creșterea temperaturilor, valurile de căldură și secetele pun în pericol securitatea alimentară în multe regiuni. A mai spus el. ”Am putea avea o accelerare a efectelor negative, altele decât temperatura”, a spus el. Practicile agricole proaste nu au ajutat, a spus el. „Degradarea solului vine cu obiceiuri proaste, iar modul în care ne facem agricultura va duce la degradarea solului. Când solul este afectat, randamentul este afectat”, a spus el.

Degradarea solulului, un pericol pentru obținerea de alimente

Donwahi a cerut investitorilor din sectorul privat să se implice și să profite de oportunitățile de a obține profit. „Sectorul privat este interesat de agricultură și de o mai bună utilizare a solului. Trebuie să fim inovatori, să găsim noi vehicule pentru finanțare.” Guvernele din întreaga lume au semnat un tratat prin care se angajează să combată deșertificarea în 1992. Alături de Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice, care este tratatul-mamă la Acordul climatic de la Paris din 2015. Dar tratatul de deșertificare soluluicâștigă cea mai puțină atenție.  Donwahi a spus că lumea nu își poate permite să ignore deșertificarea. „Trebuie să rezolvăm toate problemele împreună. Deșertificarea solului și seceta duc la schimbări climatice, duc la pierderea biodiversității. Și când ai schimbări climatice ai secetă, inundații, furtuni. Schimbările climatice, secetele, furtunile, inundațiile nu cunosc granițe, nu au nevoie de viză pentru a intra într-o țară.”

spot_img
Latest news
știri