8.6 C
București
vineri, 18 octombrie, 2024

Ministerul Mediului a încheiat cu succes campania de conștientizare a importanței gestionării separate a deșeurilor

Prin ”Reciclăm în România”, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și-a propus o campanie de conștientizare a importanței gestionării separate a deșeurilor și creșterea gradului de colectare separată la nivel național, în rândul populației și administrației locale

Ministerul Mediului a anunțat că a fost încheiată campania de conștientizare a importanței gestionării separate a deșeurilor și a creșterii gradului de colectare separată la nivel național, în rândul populației și al administrației locale.

Colectarea separată a deșeurilor este primul pas spre un proces de reciclare corect

Resursele naturale sunt limitate, iar modul în care le gestionăm ne afectează direct viitorul.

Aceasta este premisa de la care a plecat campania ”Reciclăm în România”.

Mircea Fechet: ”Campania a avut ca promotor o familie care realizează că în viață unele lucruri trebuie separate”

Am vrut să creștem gradul de informare a cetățenilor. Am avut niște așteptări extrem de ambițioase. Campania a avut ca promotor o familie care realizează că în viață unele lucruri trebuie separate. La fel și cu deșeurile. Am folosit un ton prietenos, cald și am făcut apel la umor pentru a vorbi despre un lucru extrem de serios. Am fost prezenți pe cele mai urmărite posturi de televiziune, în social media, am încercat să ajungem în casele a cât mai mulți români”, a transmis ministrul Mediului din România.

După ce a participat la conferința de închidere a campaniei, Ministrul Mediului a adăugat că, din datele pe care le are la dispoziție, campania a ajuns la peste 8 milioane de români pe televizor, la 6 milioane de utilizatori ai rețelelor sociale, iar unul dintre videoclipuri a înregistrat nu mai puțin de 1.5 milioane de vizualizări.

spot_img
Latest news
știri