Declic a lansat o nouă petiție în încercarea de a salva celebrul Stejar al lui Cuza din Bacău.
Până în prezent, peste 2.700 de persoane au semnat petiția, în speranța că Primăria va respecta legea și va proteja acest arbore emblematic.
Petiția Declic este adresată Primăriei din Bacău, Consiliului Local, Primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, Direcției Județene pentru Cultură și Agenției Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
Este al treilea an de luptă pentru salvarea Stejarului lui Cuza din Bacău
Proiectul imobiliar care amenință arborele din Bacău intră din nou în consultare publică, deși a fost avizat negativ de cel putin 3 ori în ultimii 3 ani.
Mai mult, Primaria Bacău nu a făcut aproape nimic pentru a finaliza protecția arborilor remarcabili din oraș, deși acum există și un cadru legal nou, prin legea Arborilor Remarcabili nr 97/2023.
Această lege obligă Primăria să inventarieze și să transmită către ANANP o listă cu Arbori remarcabili, conform Art 7. (2):
”Art. 7. (2) Unităţile administrativ-teritoriale, prin structurile de administrare a spaţiilor verzi, au obligaţia inventarierii arborilor remarcabili din intravilanul localităţilor”.
Petiția poate fi semnată aici
”Sperăm ca măcar în al 13 ceas autoritățile locale și naționale vor proteja acești arbori, începănd procesul de inventariere. Nu avem detalii noi despre noul PUZ, pentru că nu a urcat nimeni pe website-ul Primăriei detalii noi din 2021. În continuare, transparența si dreptul la informare a publicului este ignorată la Bacău”, se arată în textul petiției.