3.2 C
București
luni, 30 decembrie, 2024

Al doilea satelit românesc, construit de 5 elevi bucureșteni, va fi lansat la bordul unei rachete Falcon 9

Lansarea va avea loc în luna noiembrie a acestui an

Al doilea satelit românesc, construit de cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, va fi lansat de Space X, la bordul unei rachete Falcon 9.

Cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti trimit pe orbită al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission

Picosatelitul ROM-3, a doua realizare semnificativă a echipei RomSpace, a trecut cu succes testele mecanice și electrice în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit.

Acest mic satelit, numit Space Starling, este pregătit pentru zbor și va fi instalat pe rachetă.

Cu o tehnologie avansată și complexă, misiunea acestui satelit românesc constă în colectarea de date din spațiul cosmic referitoare la scoarța terestră, iar datele vor fi recepționate prin intermediul rețelei internaționale de radioamatori.

Potrivit Știrile Pro Tv, satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km, cu o viteză de 28.000 km/oră, va ocoli planeta de 15 ori la fiecare 24 de ore, va trece peste România de două ori pe zi şi va transmite pe frecvenţa de 436,235 MHz, sub indicativul YP3R.

Echipa de elevi este formată din Filip Buşcu, Alexandru Luchianov, Alexandru Unteşu, David Ghiberdic şi Alexandru Peticaru.

Lansarea satelitului este programată în luna noiembrie, la Vandenberg, California, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX

Proiectul ROM-3 a fost realizat datorită sprijinului financiar acordat de grupul Terapia din Cluj, agenția The Group și cu sprijinul acordat de Primăria Sectorului 3 și Liceul Internațional de Informatică.

Lansarea acestui satelit este programată pentru luna noiembrie, la Vandenberg, California.

spot_img
Latest news
știri