Canibalismul nu doar că era considerat normal, ci reprezenta o adevărată practică funerară pe care canibalii o respectau cu sfințenie în urmă cu aproximativ 15.000 de ani.
O nouă analiză a resturilor umane paleolitice din întreaga Europă de Nord a fost publicată de jurnaliștii de la Science Alert.
Analiza sugerează că fenomenul numit canibalism a fost o practică culturală normală, efectuată ca o chestiune absolut obișnuită.
Mai mult, fenomenul acoperea un teritoriu mult mai mare decât s-a crezut anterior.
Populația din acea perioadă care trăia în Europa era cunoscută sub numele de cultura Magdaleniană, iar noile descoperiri indică faptul că canibalismul era o practică funerară Magdaleniană foarte răspândită.
Canibalii au existat în întreaga Europă, dar practicile difereau de la un grup la altul
”În loc să îngroape morții, acești oameni îi mâncau”. Interpretăm dovezi că fenomenul a fost practicat în mai multe ocazii în întreaga Europă de Nord-Vest pe o perioadă scurtă de timp, deoarece această practică făcea parte dintr-un comportament funerar difuz în rândul grupurilor Magdalenian. Este interesant, deoarece aceasta reprezintă cea mai veche dovadă a canibalismului ca practică funerară”, explică paleoantropologul Silvia Bello de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Cu toate că trecerea timpului a avut efectele sale asupra celei mai mari părți a istoriei umanității, cultura Magdaleniană a lăsat în urmă un registru destul de bogat al artei și tehnologiei lor.
Este vorba despre artefacte de piatră și os cu care acești oameni lucrau și își înfrumusețau viața.
De asemenea, există o mulțime de oase, păstrate de-a lungul mileniilor.
Ceea ce nu există în momentul de față este o înțelegere deosebit de bună a practicilor lor funerare.
Arheologii adunaseră dovezi că aceste practici ar putea fi destul de diferite față de cele de astăzi. De exemplu, oasele din Peștera Gough din Cheedar Gorge arătau dovezi de canibalism.
Canibalismul era considerat un fenomen extrem de rar
Cu toate acestea, alte asamblaje Magdaleniene au arătat semne posibile ale acestei practici, sugerând că Peștera Gough nu a fost doar un caz ciudat.
Cercetătorii au efectuat o revizuire a literaturii publicate pentru a căuta dovezi de canibalism în întreaga Europă. Aceasta nu a însemnat doar Magdalenienii.
Europa în perioada paleoliticului superior a fost locuită de două culturi distincte. Magdalenienii s-au răspândit în nord-vest. În sud-est locuiau Epigravettienii.
Oasele umane deveneau adevărate comori post-mortem, canibalii folosindu-le ca instrumente și recipiente
Bello și Marsh au studiat 59 de situri, atât Magdaleniene, cât și Epigravettiene. Au găsit dovezi ale practicilor funerare în 25 dintre aceste situri.
La 10 dintre aceste situri, cei morți păreau să fi fost îngropați și lăsați în pace în momentul în care ajungeau sub pământ.
Totuși, la 13 dintre situri, oasele umane prezentau semne post mortem – tăieturi și urme de mușcături asociate cu sacrificarea, consumul și refolosirea oaselor. Oasele erau utilizate ca instrumente și recipiente, cum ar fi cupe sau boluri realizate din cranii umane.
Cele două situri rămase au arătat dovezi ale practicii de înmormântare, dar și dovezi ale canibalismului.
Ceea ce este interesant este că toate dovezi de canibalism au fost găsite în situri Magdaleniene.
În aceeași perioadă de timp, unele culturi își îngropau morții, în timp ce altele alegeau să îi consume
”Faptul că descoperim că acest fenomen a fost practicat adesea în mai multe ocazii, într-un interval scurt de timp, într-o zonă destul de localizată și exclusiv de către indivizii atribuiți culturii Magdaleniană, înseamnă că credem că această comportare era larg răspândită în rândul Magdalenienilor și, prin urmare, era o practică funerară în sine”, afirmă Marsh.
Echipa a efectuat și o analiză genetică a oaselor asociate cu aceste rituale funerare. Au descoperit că cultura care îngropa morții – Epigravettienii – era genetic distinctă de cultura care-i consuma, Magdalenienii.
Dovezile sugerează, de asemenea, că cultura Epigravettiană a supraviețuit cu câteva mii de ani mai mult decât cea Magdaleniană.
Momentul în care îngroparea a devenit o practică normală după deces
Toate acestea sugerează că, în loc să se contopească cele două culturi, cu o serie de practici culturale devenind mai acceptate, Epigravettienii i-au înlocuit pe Magdalenieni.
”În această perioadă, la finalul paleoliticului, observăm o schimbare în genealogie și comportamentul funerar. Genealogia asociată culturii Magdaleniene și comportamentul funerar sunt înlocuite de genealogia asociată culturii Epigravettiene și comportamentul funerar. Acest fapt indică înlocuirea practicilor, pe măsură ce grupurile Epigravettiene migrează în nord-vestul Europei”, a declarat Marsh.
Prin urmare, acest aspect a dus la schimbarea în comportamentul funerar. Practic, o populație a venit și înlocuit cealaltă populație, adoptând noi comportamente și tradiții.
Totuși, Marsh și Bello susțin că trebuie efectuate cercetări suplimentare pentru a înțelege această practică funerară macabră.
Studiul a fost publicat în revista ”Quaternary Science Reviews”.
