0.9 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Domeniul nuclear va fi inclus în sectorul tehnologiilor verzi

Decizia a fost luată, prin vot, de Parlamentul European

Parlamentul European (PE) a decis prin vot să includă domeniul nuclear printre tehnologiile verzi de susţinut în vederea asigurării competitivităţii şi suveranităţii Uniunii Europene (UE) împotriva Chinei şi Statelor Unite, o victorie politică şi simbolică importantă a acestui sector în plină refacere, relatează News.ro, citat de Hot News.

Textul, care prezintă o listă a tehnologiilor cu ”zero emisii” de gaze cu efect de seră constituie poziţia eurodeputaţilor asupra unui proiect al unui regulament care vizeză să apere producţia filierelor fără carbon în UE.

Acest nou proiect stabileşte în 2030 obiectivul producerii pe teritoriul european a 40% dintre nevoile UE pe aceste pieţe, râvnite de China şi Statele Unite, care au implementat propriile măsuri de susţinere.

Domeniul nuclear va fi integrat în sectorul energiilor regenerabile

Mă bucur că am putut integra domeniul nuclear la acelaşi nivel ca energiile regenerabile în tehnologiile cu emisii nete zero. Toate aceste surse de producţie de energie sunt indispensabile decarbonizării economiei noastre”, a salutat decizia eurodeputatul Christophe Grudler de la grupul Renew Europe.

Aceasta propunere urmează să fie negociată între statele membre

Ele urmează să-şi adopte propria poziţie în curând şi ar putea pleda în favoarea includerii domeniului nuclear între filierele-cheie ale tranziţiei energetice, alături de panourile solare, turbinele eoliene, bateriile sau pompele cu căldură.

UE urmează să ofere o susţinere la nivel de reglementări acestor industrii, în vederea atingerii neutralităţii carbonului în 2050, dar şi în vederea construirii suveranităţii energetice europene.

spot_img
Latest news
știri