3.2 C
București
luni, 30 decembrie, 2024

Exclusiv Știrea Verde – Programul Rabla pentru Sobe. Iuliean Horneț: Se schimbă lemn pe lemn. Noi propunem biomasa

Programul Rabla pentru Sobe va duce la o eficiență energeticp mai mare în casele românilor, dar nu va opri defrișările în scopul arderii lemnului.

Ministrul Mircea Fechet a anunțat în urmă cu aproape o lună Programul Rabla pentru Sobe. Oficialul a precizat la acea vreme că acesta nu se va limita doar la sobele pe lemn, ci e posibil să includă și centralele pe peleți.

Practic, programul își dorește să crească randamentul de căldură din casele românilor. Acesta este la aproximativ 20% în prezent și se dorește instalarea unor sobe cu randament de 80-85%. Programul ar avea ca efect și o exploatare mai redusă a suprafețelor forestiere de către oamenii ce au nevoie de lemn de foc.

3,5 milioane de gospodării din România ar putea să beneficieze de fonduri prin acest program și să-și crească eficiența energetică.

Deputata PSD Alexandra Huțu a susținut de curând în Parlamentul României că „se vor reduce așadar și costurile oamenilor“. Ea a adăugat că „astfel de sisteme de încălzire consumă mai puțin lemn“.

Conform primelor estimări, românii ar urma să primească aproximativ 2.000 de lei pentru schimbarea sobei. Suma, desigur, se află la pragul inferior al prețului pentru sobele eficiente energetic ce se vând pe piață. La o simplă căutare pe Google, prețurile încep de la aproximativ 1.500 de lei și ajung la 23.000 de lei. Desigur, vorbim de caracteristici, volume, eficiențe și branduri diferite.

Iuliean Horneț, părere despre Programul Rabla pentru Sobe

Redacția ȘtireaVerde.ro l-a contactat pe inventatorul Iuliean Horneț, care deține compania ecoHORNET ce propune diferite tipuri de centrale termice cu poluare zero pentru casele românilor, pentru a-i cere o părere privitoare la noul program anunțat de Mircea Fechet și posibilitatea ca centralele ecoHORNET să fie incluse în acesta.

„Ei se gândesc să schimbe centralele pe lemne tot cu centrale pe lemne. Statul nu a subvenționat niciodată tehnologiile înalte. Practic, se schimbă lemn pe lemn, nu se are în vedere și altă soluție“, a precizat Iuliean Horneț.

„Centralele noastre au randament peste 95% și lucrăm cu deșeurile din lemn, deșeurile menajere, atât cele organice, cât și fosile. Acum există permisiunea de a face platformă de colectare individuală și a transforma biomasa din deșeu menajer în energie. De peste 30 de ani se încearcă acest lucru și abia acum se poate“, a explicat Iuliean Horneț.

Reprezentantul ecoHORNET a precizat că România nu profită aproape deloc de biomasa de care dispune și care ar putea să asigure independența energetică pentru mulți cetățeni.

„Prin Orodnanța 92 și cele anterioare, biomasa era interzisă total. Toți banii erau alocați pentru a plimba biomasa prin țară. Și tratarea termică a deșeurilor a rămas la nivelul de mecano-biologică. După ce se consumă energie se obține un alt gunoi, 2-3% intră la sortare“, a precizat inventatorul.

Practic, Iuliean Horneț vede măsura Guvernului României ca una ce nu urmărește tehnologiile înalte, ci doar încearcă să scadă canitatea de lemn ars pentru foc prin instalarea unor sobe mult mai eficiente energetic în gospodării.

Prin arderea biomasei însă, pădurile României nu ar mai fi deloc defrișate în scopul arderii lemnului, iar deșeurile organice și-ar găsi o întrebuințare, profitându-se de întreaga lor valoare energetică.

spot_img
Latest news
știri