Un renumit medic din România a avertizat asupra faptului că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii, în condițiile în care, în urmă cu câteva săptămâni, cadrele medicale au fost solicitate pentru un pacient de doar 14 ani.
Doctorul Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională, coordonator al Compartimentului de Angiografie şi Terapie Endovasculară la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a atras atenţia că accidentul vascular cerebral poate fi făcut şi la vârste foarte mici, scrie News.ro, citat de G4 Media.
Medicul Bogdan Dorobăţ, despre accidentul vascular cerebral în rândul persoanelor tinere: ”Sunt nişte cazuri izolate, dar există”
”Avem şi pacienţi tineri şi pacienţi în vârstă. Sigur că majoritatea pacienţilor sunt undeva peste 60 de ani, dar 20 la sută dintre pacienţi sunt sub 60 de ani. Acum două sau trei săptămâni, am avut pacientă sub 32 de ani cu accident vascular cerebral, cu o carotidă întreagă închisă, căreia am reuşit să îi reconstruim vasul de sânge cu nişte proteze şi care a şi plecat în condiţii foarte bune, zilele trecute. Cei mai tineri pacienţi au avut 21- 23 de ani. Sigur, sunt nişte cazuri izolate, dar există”, a declarat medicul Bogdan Dorobăţ, la Medika TV, luni seară.
În același context, medicul a explicat că, în urmă cu câteva săptămâni a fost solicitat de la Giurgiu pentru un pacient tânăr de 14 ani.
”Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii. Sigur, este foarte rar, dar există. Pacientul de 14 ani a fost pe o disecţie de vas, să considerăm ca un tub format din mai multe foiţe şi una din foiţele interioare ale vasului se desprinde, de multe ori post traumatic sau infecţios şi în momentul când se desprinde această foiţă interioară, se face ca un buzunar care pur şi simplu închide vasul. Este una din cauzele, mai ales la pacienţii tineri de AVC ischemic”, a mai adăugat Bogdan Dorobăţ, potrivit sursei citate.