3.6 C
București
vineri, 29 noiembrie, 2024

Guvernul României a alocat 100 de milioane de lei pentru programul ”Săptămâna verde”

Vor fi susținute activităţile educaţionale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului

Guvernul a aprobat ca Ministerul Educaţiei să primească 100 milioane lei, din Fondul de mediu, pentru Programul ”Săptămâna verde”, scrie News.ro.

Prin urmare, Ministerul Educaţiei va primi banii sub formă de finanţare nerambursabilă.

Programul ”Săptămâna verde” este derulat prin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

Banii vor fi folosiţi pentru realizarea acţiunilor multianuale necesare implementării acestui program, pe parcursul anilor 2024 şi 2025, mai arată comunicatul de presă al Executivului. 

Astfel, din acești bani vor fi susținute activităţi educaţionale care ”contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului”, spun inţiatorii acestui program.

În egală măsură, programul contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale din domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie, arte şi matematică (STIAM).

Cadrele didactice, antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii sunt încurajaţi să îşi manifeste creativitatea şi să îmbine, într-un mod atractiv, teoria cu aplicaţiile acesteia în viaţa cotidiană.

Programul îşi propune să dezvolte o formulă modernă de educaţie de mediu, susţinută pe termen lung  prin platforma ”Şcoli verzi”

O ”Şcoală verde” presupune atât elemente curriculare, cooperarea cu alţi actori, cât şi elemente de infrastructură fizică sustenabilă.

Şcolile din România care nu îndeplinesc toate criteriile asociate unei ”Şcoli verzi”, pot deveni şcoli sustenabile prin investiţii în anumite elemente de infrastructură şcolară sustenabilă.

Potrivit sursei citate, metodologia de implementare a Programului „Săptămâna verde” se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.

spot_img
Latest news
știri